We surrender everything

Dimineață de după amiază

   Această poveste am inventat-o după un vis. Personajele feminine sunt reale. Ideea de a o scrie mi-a venit atunci când am povestit-o Adelei din lumea reală care are doar porecla de Adela :). Iar eu măcar încerc să fiu prietena care are grijă de ea. Sper să vă placă!

Plictiseală, plictiseală, plictiseală! Ohhhhhh! Asta sunt eu care se îneacă în plictiseală. E sfârșitul verii, în curând începe școala, într-o săptămână mai exact, iar eu mă plictisesc de moarte. Două dintre cele mai bune prietene s-au mutat din oraș sau chiar din țară. Mai am doar o prietenă în tot orașul ăsta dacă excludem rudele. Dar măscar știu cine are mereu timp și chef de poveşti. Dar hai să revenim.

   Uite-mă în pantalonii mei scurți de pijama, verzi cu maimuțe pe ei și tricoul albastru cu mâinici scurte și despicate. Camera mea cea drăguță, cu pereți albaștri, un birou plin cu caiete în care am scris tot ce am visat sau invitat pentru mine sau prietenele mele, patul e într-un colț, chiar lângă fereastra mare și pe pervaz am făcut ca o canapea și afară cu șmecherii de mine făcute. Rafturile sunt deasupra patului, unul în formă de semnul lui batman, iar celelalte sunt obișnuite și pline de cărți, pluşuri, sau alte chestii. Și ultimele lucruri, dar nu cele din urmă sunt dulapul meu uriaș și plin de haine, câteva măsuțe cu plante și noptiera de lângă pat.

   Stau întinsă în patul meu confortabil și deși e deja ora 4 după amiază, tot nu vreau să mă dau jos. Aseară m-am culcat la 8 dimineață din cauză că m-am uitat la prea multe episoade din serialul meu preferat. M-am trezit acum o jumătate de oră și am tot ascultat muzică de la telefonul meu de încredere care se încarcă pe noptieră. Când ajung la versul meu preferat din "Song for you" se întrerupe tot și se aude melodia ce arată că mă sună cineva. Răspund, poate e mama și se întoarce din călătoriile ei și n-am să mai fiu așa singură în casa și orașul ăsta mare.

   -Alo? zic eu somnorosă.

   -Cum adică "alo?" Cum de nu spui "alo?! Cine îmi întrerupe muzica și nu mai vrea să trăiască?!" așa cum faci de obicei?! se auzi la celălalt capăt.

   -M-am uitat la serial până la 8 dimineață! Ce drăcie mai vrei, Adela?! Tu spuneai că nu e bine să vorbesc așa cu Queen A!

   -Dar m-am obișnuit cu asta și nu am mai vorbit de mult! spune ea, evident, sarcastică.

   -Da, o seară la tine înseamnă 5 ani. Nu mă miră! Ce e așa important că nu poate aștepta?

   -E 4 după amiază! Vrei să te sun la 10 seara?!

   -Atunci nu. Mă uit la serial. spun eu chicotind.

   -Cum de ești așa de slabă deși nu ai ieșit din casă prea des și ai pofte uriașe la mâncare? mă întrebă ea foarte interesată.

   -Sunt înaltă. Asta e șmecheria grozavă! Nu sunt slabă.

   -De ce nu mă mir că ești fericită? La 13 ani spuneai că vrei să fii la fel ca fratele tău care e o pălucă în toată regula.

   -Nu-mi place să fiu mică de înălțime. Pot să merg la mai multe carusele așa. Dar revenind, ce e super important?

   -Mă plictisesc. Tu nu?

   -Viața mea e plictisitoare. Ce alte întrebări la care ști răspunsul îmi mai pui?

   -Vrei să mergem cu placa? spune ea și sunt foarte sigură că a spus asta cu un zâmbet malefic.

   Imediat ce am auzit cuvântul meu preferat, și anume "placa", m-am ridicat în fund și am devenit interesată.

   -Care dintre ele? întreb.

   -Nu prea am chef de apă azi, deci spun roți. Ce spui?

   Am sărit din pat, dar am alunecat pe una dintre vechile role ale fratelui meu și am făcut o manevră de genul Tom&Jerry, dar am reușit să cad pe spate cu un mare buf! şi să spun:

   -Ai rostit cuvântul magic!

   -Iar vrei să-i furi rolul lui Tom și să-l fugărești tu pe Jerry?

   -Gura! Zi-mi când vi.

   -Sunt deja machiată din fericire. Vreo 10 minute și sunt gata.

   -Nu înțeleg faza cu machiajul.

   -Nici eu faza cum de vrei să fi Tom și să primești mereu tigăi în cap.

   -Pa!

   -Ceau ceau!

   În sfârșit a murit plictiseala! Să vedem cum rezolv problema mea uriașă: cu ce mă îmbrac? Dilema fetelor! I-a să deschis eu ușile oglinzi. Să vedem. Blugi, blugi, blugi, blugi, costum de baie, blugi, blugi și blugi. Greu de ales. Am să aleg blugii scurți, albaștru deschis cu buzunare mari și ținte în formă de triunghiuri pe buzunare.

Hmmmmmm... Tricou, maieu, bustieră, maieu. Aleg maieul fără decolteu, alb și scris cu negru: "Keep calm and take me an ice cream". Am nevoie de teniși. Tenișii verzi cu model decolorat sunt perfecți.

Îmi fac siesta de dimi... după amiază și mă piaptăn. Părul meu castaniu e destul de greu se îngrijit. E des, gras și lung. Mai am nevoie de vesta de blugi de la mama. Ok, și acum hai să ne gândim la accesorii. Alt cuvânt magic. Am nevoie de o părere. Dar cine?

Ahhhhhh, ce dudă pot să fiu! Știu eu cine mă vor ajuta mereu la asta.

   -Angel, Rocky! Încă dormiți sau de ce dracu n-aţi apărut pe umerii mei?

   Da, știu, probabil credeți că sunt schizofrenică. Dar nu, nu sunt. Toată lumea a văzut măcar o dată la TV cum pe umerii unei persoane apar un înger și un drăcușor. Partea bună e că, atunci când minți, drăcușor îţi șoptește ceva la ureche. Eu pot să îi și aud. Uneori poate fi o bine cuvântare, iar alteori un blestem. Dar măcar Adela știe cât de adevărat e. Pot demonstra ușor. Dar când eram mică lucrurile nu stăteau așa bine ca acum.

   Într-o secundă apare o fată leită cu mine pe umărul meu stâng îmbrăcată într-o pijama neagră și sumbră toată zburlită pe păr și cu cearcăne la ochi. Ea e draga mea Rocky. Cea mai impulsivă persoană pe care o cunosc.

   -Deși ador când cineva înjură, de ce dracu trebuie să mă trezesc?! Dormeam așa bine!

   Pe celălalt umăr apăru o altă copie după mine, tot zburlită, dar cu o cămașă de noapte albă și drăguță, cu un pluş într-o mână și o pătură în alta. Draga Angel. Mereu cu cuvinte de bine.

   -Zâmbărici urăște să mă vadă obosită. De ce nu putem dormi? spune ea cu vocea de înger.

   -Alo! Am nevoie de o părere despre accesorii. spun dezamăgită de dispoziția fetelor.

   -Alege ceva rock. spune Angel pe jumătate adormită și cuibărindu-se pe umărul meu.

   -Ceva mai clasic. spune Rocky căscând ultimul cuvânt și iar dormind pe umărul meu.

   -Clar sunteți adormite.

   Soneria. Am deschis, crezând că e super Adela. Dar când am deschis ușa nu știam ce să fac. Era...

Ce ziceți? Să continui?