El Diablo

Capitolul șaptesprezece:„Acoperă-ți prietenul"

Capitolul șaptesprezece

          „ Acoperă-ți prietenul"

          Deschid cu putere ușile secției de poliție, apariția mea fiind una uluitoare, dacă țin cont de privirile șocante la polițiștilor din încăpere, care mă analizează mai ceva ca pe noul model de la Victoria Secret's. Îmi dau ochii peste cap, complet plictisit, în timp ce mă îndrept cu pași repezi spre un fel de „recepție", talpa bocancilor mei lovindu-se cu putere de podeaua unsă și stearsă a secție, sunetul auzindu-se în ecou, din cauza liniștei instalase la venirea mea.

Îmi trec mâna prin păr, un rânjet acaparându-mi fața, în timp ce-mi proptesc coatele pe blatul puternic, atenția polițistului fiind pe mine. E un novice, pot să-mi dau seama după privirea sa precaută și ușor speriată, pe care încearcă să o acopere, însă gesturile sale îl dau cu ușurință de gol.

— Bună ziua, cu ce vă putem ajuta? întreabă folosind un ton serios, aproape robotic, de parcă ar recita o poezie. Aveți...

— Unde-i biroul polițistei Yael, îl întrerup, plictisit deja de atitudinea sa de roboțel, în timp ce îmi arcuiesc o sprânceană curios.

Se încruntă, neștiind despre ce naiba vorbesc sau la cine mă refer, eu amintindu-mi brusc că copoii se respectă extrem de mult, spunându-și doar pe numele de familie.

— Pe detectiva Stone o căutați? întreabă pe un ton politicos, în timp ce eu aproape că-mi vine să-mi trag una.

          Cum naiba o chema?

           Dau din cap afirmativ, imediat ce realizez că novicele mă privește confuz și sper că în birou o să fie femeie pe care o caut, deși șansele ca să fie două persoane cu numele Yael în acelaș loc ar fi imposibil, ținând cont de numele ciudat al acesteia. Polițistul îmi face semn spre un birou, din capătul celălalt al secției.

      Plec fără să arunc nici măcar un mulțumesc, și pornesc cu rapiditate spre biroul unde sper să fie prea buna mea „prietenă" Yael, nu încă un polițist care să mă privească urât și șocat.Ajuns în fața ușii privesc ușa masivă, citind cu rapiditate numele său, frumos scris pe indicator, ca apoi să apăs pe clanță, intrând în birou, fără să bat.

        Două expresii nedumerite se întorc spre mine, însă doar una dintre ele mă interesează, așa că întreaga mea atenție e captată de frumoasa brunetă, de după birou, la care, aproape, că-i ies ochii din orbite din cauza vederii mele aici. Se ridică în picioare, ochii mei agili deja analizându-i fiecare părticică de corp, acoperită de rochia sa mulată, de culoare neagră, care îi scoate la perfecție fiecare formă-n evidență, ceea ce e chiar impresionant, ținând cont ca e o îmbrăcăminte foarte decentă. Oare Yael arată indecent în orice? Sau e doar în imaginația mea?

       Părul său ușor buclat îi este prins într-o coadă de cal, câteva fire rebele ieșindu-i din elastic, dându-i un aer și mai elegant. Rânjesc și-i trag brusc cu ochiul, în timp ce-mi mut plictisit privirea pe cealaltă persoană din birou, care mă analizează fără pic de rușine.

       Bărbatul al cărui nume nu-l știu și nici nu vreau, se ridică în picioare, înălțimea sa acapărându-mă, fiind la fel de înalt ca și un stâlp, iar pe lângă asta, mai are și față de pămpălău, ochii săi fixându-mă nervos. Cum spuneam, pămpălău.

       — Cine ești tu? mârâie la mine și dă să se apropie de mine, dar mâna lui Yael îl oprește, privindu-l rugător.

        Îmi plimb privirea prin biroul, nepăsându-mi prea mult de conversația celor două persoane, așteptând în liniște ca scheletul să-și ia tălpășița până nu mă enervez. Expir zgomotos, plictisit deja de întreaga situație, atragând atenția celor doi, ambii mă privesc urât deoarece le-am întrerupt conversația, însă, sincer, mă doare fix în cur, vreau să plece dracului de aici, pentru că fața lui de idiot mă indispune.