Between life and death

Chapter 1

   Nimic nu e imposibil pentru Amirra Crowss. Viata ei nu e atât de ușoară precum o vad părinții ei și cei din jur. O fata frumoasa, înaltă, undeva la 1.75 cm, un par asemenea castanelor și niște ochi ciocolatii deschisi, toată lumea a pus ochii pe ea fiind noua vedeta din liceul Witthmore. O prada bună pentru gașca de ciudați, acei ciudați misterioși, băieți rai ca să zic asa care orice fata ar vrea sa fie împreună cu unul din ei dar ea?

   Ea nu s-ar lasa niciodată prada unui băiat, ea niciodată nu ar comenta în fata unuia sau sa se i-a cu el la bătaie, din contra s-ar face mica cât o furnică pentru a nu fi observata de vânător. Nici prin gând nu i-ar trece ca viata ei v-a devenii una plina de probleme.

E aprilie. Primăvara pentru Amirra însemna să meargă în pădure și sa se bucure de corul păsărilor.
   Mergând pe o poteca mai întunecată, se oprește și se așează la căpătâiul trunchiului de copac. Dar ceva nu ii dadea pace Amirrei, simțea ca e urmărită dar de cine? S-a ridicat și s-a uitat în toate direcțiile pana a luat-o la fuga. Era exact cum credea, era urmărită, iar pașii erau din ce în ce mai aproape de ea, respirația ei se marea odată cu viteza pe care o prindea în alergare.

   Picioarele ei nu s-au oprit pana când a ajuns la intrarea orașului Cattalis.

       Ajunsa în casa am îmbrățișat-o pe mama și am urcat la mine în camera. Pe pat am observat un bilet pe care am început să-l citesc cu o oarecare frica, poate e de la mama.

    „Ai grija cu cine umbli, îngeraș. S-ar putea sa nu mai apuci sa vezi lumina zilei”  - D.M. -

   — Îngeraș? - suna atât de frumos. Dar eu nu sunt un înger, deșii bunica mereu mi-a zis ca semăn cu unul.

   — Cine a zis ca nu ești?

O voce răgușita și blândă s-a auzit dar persoana nu era în camera.

  
    — Cine ești? - am întrebat cu o reținere în voce.

      Oare vrea sa îmi facă rău? Oare el e cel care a scris mesajul?

         — Prea multe întrebări, Amirra. Sfatul meu e sa pleci de acasă în seara asta lăsându-i un bilet mamei tale ca vei fi plecata o vreme și sa nu își facă griji. Oh, și vino în cimitir când ceasul atinge miezul nopții.

        — De ce as face asta? - am îndrăznit sa întreb.

        — Nu vrei sa ști de ce sunt capabil.

     

   — Bine, voi face cum spui!

    Cu astea fiind spuse am lăsat biletul pe blatul din bucătărie și am părăsit casa mergând spre cimitir. Străzile sunt foarte pustii, nici o mașină, nici o lumina aprinsa, nimic unde m-aș putea simți în siguranță. Îmi era frig iar cerul anunța o ploaie puternica în noaptea asta. Mai erau 10 minute pana la miezul nopții. Îmi era frica sa intru in cimitir, nimic bun nu se întâmplă noaptea în el.

     Mi-am făcut curaj și am intrat înăuntru, câteva șoapte au început sa se audă din toate părțile dar din nou nimeni. Am alergat pana la un copac și mi-am strâns genunchii la piept de frig.

   — Ai venit!

Vocea aceea din camera s-a auzit din nou dar de data asta mai puternic, ceea ce m-a făcut să-mi tresalt capul din genunchi.

    O silueta a început sa prindă forme din ceata innegurata. Era un bărbat în jur la 24 de ani, par gri, înalt și structura fetei foarte hotărâtă. Era îmbrăcat într-un tricou alb care era plin de niște pete roșii și niște blugi negri rupți pe alocuri.

    Dar ochii lui...ochi lui erau roșii ca oja mea de pe unghi. Proba are lentile de contact sau poate nu?

    — Ma bucur ca ai venit!

   Și-a arătat zâmbetul lui alb care strălucea în reflexia lunii.

       — Ci-cine ești? Și ce vrei de la mine?

    Bravo Amirra, acum ți-ai găsit sa te bâlbâi.

 
    — Ma numesc Darwin Matthles iar tu trebuie sa fii Amirra, nu?

         Am afirmat cu o ușoară mișcare a capului.

      — Ochii tai, sunt roșii. - am confirmat încet.

       — Oh, presupun ca nu ști ce sunt, nici cine sunt sau cine ești tu de fapt. - a chicotit în sinea lui.

    — Nu..