Ultima dată când...

Întâlnirea

       Cine poate refuza o petrecere? Muzică bună, femei frumoase, alcool pe săturate, iar pentru cei mai aventuroși țigări aromate ce-ți alungă neczurile cât ai clipi. Denis ar fi trebuit să fie nebun să refuze o asemenea cerere. Se îmbrăcase frumos, își luase hainele bune și plecase de la cămin cu jumătate de oră înainte ca totul să înceapă. Drumul îi luă cam trei sferturi de oră, numai bine, întârziase exact cât trebuie. Nu ajungea nici primul, dar nici nu pierde distracția.

        Și totuși, cu toată planificarea lui ajunsese acolo printre primii. Muzica era la volum normal, dat fiind că toți erau treji. Volum crește pe măsură ce alcoolul scade, toată lumea știe asta.

        Așteptă cuminte câteva minute, butonând telefonul, lăsând volumul la maxim astfel încât să poată fi auzi de cei din jur, vrând să dea impresia că e căutat. Păcat că notificările ce veneau încontinuu erau de la grupurile facultății ori ale jobului, ori mail-uri de la profesorul îndrumător caree îl presa la cap cu licența. Nimeni nu îl căuta în mod special. Până și invitația fusese ,, plata" pentru un serviciu mai vechi, una destul de nesatisfăcătoare până în acel moment.

       Își ridică ochii din ecranul telefonului și îi plimbă pe chipurile celor din jur. Necunoscuți în mare parte, una sau două tipe de la facultate, una sau două cunoștințe, cupluri sau singuratici ce nu vor mai fi astfel până la finalul serii. Neinteresant.

       Luă fără să se gândească două sticle de Jack de pe masă și porni în căutarea unui loc liniștit. Ironic dacă se gândea că venise acolo tocmai pentru gălăgie. Străbătu holurile casei îndepărtându-se de petrecerea ce părea că începe să prindă viață.

       După mai multe cotituri și fundături, în care se lovise de oameni deja amețiți, –cine se îmbată de la o singură bere?– , ajunse in aerul răcoros al nopții. Se gândi o clipă dacă să se oprească și să bea acolo, în grădina din spate uitându-se la luna plină și ascultând sunetele petrecerii ce se desfășura în spatele său.

      Alungă imediat imaginea, prea siropoasă pentru gustul lui, și ochi un șopron sau garaj, lipit de gardul care delimita proprietatea pe care se afla de cea vecină. Nu era tocmai de cinci stele, dar era suficient pentru ceea ce avea nevoie. Îl apucase nevoia subită de a fi singur.

      Dădu ocol constructiei cautându-i ușa,ce se camuflase perfect în întunecimea nopții și a lemnului din care era făcută clădirea, Fu pe punctul să renunțe și să se întoarcă în casă în speranța că petrecerea s-a mai animat puțin, însă haina i se agăță în ceva rotund răsăsrit parcă din neant.

       — Puteam să jur că m-am uitat acolo, vorbi întunericului, apoi prinse gâtul unei sticle între dinți și deschise ușa.

      Găsi întreurpătorul după mai multe încercări, o lumină slabă produsă de un bec aflat în mijlocul tavanului făcu vizibile două fotolii, câteva scaune și pături, toate fiind decorate cu un strat generos de praf.

      Ridică din umeri la vederea imaginii cu locul abandonat și se trânti pe unul dintre fotoliile din fața lui. Tuși de câteva ori din cauza prafului, însă toată atenția i se concentra asupra sticlelor din mâinile sale. Ar fi fost o risipă ca lichidul acela minunat să se piardă dintr-o neglijență.

      Puse o sticlă jos, și luă o gură zdravănă din conținutul celelilalte. Bâzâitul becului și muzica în surdină ce se auzea de afară fiind singurele sunete cae îl acompaniau în noapte. Mai trase o gură zdravănă, simțind cum lichidul îi ardea gâtul și-și privi reflexia în geamul murdar al șopronului. Câteva unelte îl încadrau asemenea unei rame, o sapă și o greblă. Pufni în râs amintindu-și de originile sale și mai bău o gură din alcool-ul binefăcător.