zgomotele orasului in plina noapte imi acapareaza atentia, stand pe balcon fumand tigara dupa tigara prin incercarea zadarnica de a mi relaxa corpul ma duce cu gandul la trecerea timpului. sunt lucruri pe care le ignoram zi de zi, momente pe care le pierdem din cauza unor factori externi neimportanti, dar care totusi devin parte din noi. stand singura pe balcon, agatandu ma de orice gand ce mi zvarcoleste mintea, aleg sa ascult linistea perturbata uneori de zgomote aleatorii ce se produc datorita faptelor unor oameni. cerul surprinzator de senin imi impune sa mi las cateva momente de reculegere sufleteasca si sa incerc sa gasesc raspunsuri la intrebari ce frecventeaza prin mintea mea. imi fuge totusi privirea ca si gandul, spre luminile aprinse din blocurile alaturate, formand idei peste idei si intrebari ironizate. totusi am corpul cuprins de o stare inca neinteleasa, nedefinita si lipsita de sens. imi agat orice mod de structurare a unor clipe de trecut si poate prezent. putem numi prezentul prezent? nu este niciodata acelasi prezent, dar trecutul mereu o sa fie definit, totul aruncat in urma, lasat sa putrezeasca zilnic. prezentul consta in tine, singurul prezent pe care il ai esti tu. viitorul depinde de prezent, tu depinzi de tine si asa viitorul esti tu. teorii conspirationale si multe controverse sunt ironizate frumos in mintea mea acum, asteptand sa fie spuse cuiva si discutate seara la taclale ca pe ulita bunicilor. simt totusi ca m am nascut in secolul gresit. sufletul mi l simt mai batran decat este si totusi sunt captiva unui corp limitat. momentele de timp nu se sincronizeaza cu nevoile mele si modul meu de viata. societatea in care sunt obligata sa ma dezvolt rupandu mi coatele este una in care nu mi gasesc locul. dar totusi, fiind blocata aici, aleg sa fac ce simt si in felul meu. indiferent de consecinte aleg sa mi creez viitorul pe placul meu.