Casa Nilului

Capitolul I

C.

' Zborul New York - Londra s-a încheiat. Temperatura este de 14 grade Celsius, iar cerul e parțial înorat. Vă urăm o vacanță placută sau bun venit acasă ! ' se aude o voce sintetizata din boxa micuța de deasupra capului meu. Zarva produsă de terminarea zborului rupe tăcerea brusc.

Avionul nu e mare și nu înțeleg de ce se îmbulzesc toți oamenii să iasă din aeronavă de parcă ar fi oferte gratis pentru cine iese în primii zece. Alunec relativ grațios printre scaune și apuc geaca subțire de piele de langa rucsacul meu negru, urechile mele încă fiind înfundate din cauza diferenței presiunii atmosferice. Înaintez politicos în timp ce o doamnă neobișnuită îmi urează o zi bună, ceva însă neliniștindu-mă în legătură cu ea: tonul e prea dubios si inuman, pielea ei e gălbuie si pupilele ei sunt fixate într-o poziție atipică unei stewardese indiferent de nivelul ei de plictis sau oboseală. Având în vedere orele mele puține dormite cu o seara precedentă cred că ochii îmi joacă feste.

Coborând scara intermediară între avion și sol exlam în gândul meu: Grozav! La New York erau 25 de grade, sau așa... La cum arată cerul deja vreau să mă întorc în America, toate gândurile mele fiind cumva estompate de griul plumburiu al cerului.

Ca prin magie bagajul meu apare primul. Îl iau si mă îndrept spre ieșire încercând să calculez varianta mai ieftina între metrou sau taxi pentru a ajunge la universitatea de arheologie. Decid că neştiind zona voi alege taxiul chiar dacă instinctul meu de stundent îmi spunde că un taxi îmi va face portofelul să plângă. Ieșind din aeroportul masiv în care m-am învârtit o buna bucată de timp mă îndrept spre cel mai apropiat taxi ce părea sa fie o mașinuță de clauni pictată în tematica unei înmormântări tragice. Îmi rostogolesc privirea peste parcarea imensă și realizez că tricoul de sub geacă stă între două extreme termice: corpul fierbinte si vremea necruțător de rece. Aleg să mă grăbesc și apropiindu-mă văd că taxiul e deja cu un client în el. Exclam un cuvânt obscen, cât de silențios posibil, însă tot reușesc să întorc câteva capete revoltate. Rușinat, reiau pasul rapid însă după cincisprezece minute de plimbări 'intense' mă las păgubaș, îmi pun două degete la gură și fluier asurzitor. Mare greșeală! Cel mai apropiat taxi accelerează și încearcă să se îndepărteze de ciudatul care fluiera ca un necioplit, restul parcării uitându-se cu un amestec de milă și dispreț la mine pentru o secundă. Din dreapta mea se apropie un bărbat scund, cu fața strânsă într-o singularitate: nasul cârn de sub ochii veştejiți, chipiul lui roz bombon fiind singurul element colorat din întreaga panoramă gravă, greoaie a parcării.

' Bună ziua tinere! Ai nevoie de ajutor ' zise pe un ton neașteptat de cald.

' Em... da! Aş vrea să găsesc un taxi. ' zic pe un ton rătăcit și pleoştit.

' Sigur că da. ' zise acesta în timp ce își ridică elegant mâna dreaptă, un taxiu apărând miraculos de dupa colț și oprind lângă noi.

' Poftim tinere. Nu ești din zonă nu? ' zise curios.

' Nu prea. Vă mulțumesc pentru ajutor! ' am raspuns ferm, dar politicos.

În timp ce intru în taxi, domnul cu chipiu roz face un gest rapid, dar de neînțeles șoferului și se îndreaptă spre aeroport salutându-mă bucuros. Cred că am halucinații pentru că l-am văzut metamorfozându-se la propriu în pământ în spatele unei dubiță maronii. Doamne, ce era în senvişiul de pe avion!

' Încotro călătoriți? ' spuse șoferul caucazian cu păr negru ca și cărbunele pe un ton tăios, dar respectuos.

' Către West Watford, Chester Road, nr. 34-42, vă rog ' spun adresa cu un nod în gât și mă moleşesc pe bancheta din spate.