Călător milos alergi printre vise,
Cu plasa de stele cu speranțe stinse ,
Cu un zâmbet mut,
ȘI un suflet cusut,
Alergi spre zare,
Cu privirea la picioare ,
Îți e greu și nu vrei să privești lumea,
Lume ce ți-a alimentat durerea,
Trist, anost cu, corăbiile înecate,
Un fost căpitan fără frică de moarte .
Zâmbești amar când îți apare în cale ,
Că știi oricum că viața nu are culoare.
Iar mantia ei cea neagra,
Atent te înconjoară să nu te piardă,
Pe drumul cel greu ce îl aveții de străbătut,
Prin tărâmuri rei cu lacrimi deșarte
ȘI plin de regretul unor vieții furate
