contemplativ

steluței cu ochi-păpădii

        lumea fără tine ar fi nimic. tu ești furtuna mea de acuarelă ce îmi udă sentimentele nou-plantate și le lasă să-și simtă cicatricile. tu ești reîntoarcerea la nori a gândurilor mele bicolore, ce iau cina într-o margine de pădure de stele. tu ești felinarul care îmi luminează ceața de constelații crăpate pe retină și o transformă în pulbere melancolică pe cuvintele mele tămăduitoare. ești visul pe care îl ții în epicentrul sentimentelor tale și ștergi praful de uiatre de pe el. lumea nu ar exista fără tine.

        am mulțumit de mii de ori universului că mi te-a pus în cale cu ochii înstelați la lumina răsăritului și cu șuvițe de speranță care îți cădeau pe ochi. și te-am urmat peste tot cu rucsacul de clipe rupt, căci nu am nevoie timp când am suflete atât de pure lângă mine.

        ai fost ceaiul de mentă când tremuram de frig într-o seară cu ploi torențiale și visarea mea care mă aducea în mijlocul lor. ai fost melodia ce-mi saltă prin minte și cutremurele de lalele ce mă aduc la cultul prafului interstelar de pe cizmele de toamna trecută. ai fost și ești curcubeul meu ce îmi împregnează linia timpului cu nuanțe de soare restrâns într-un flacon.

        și ești eternitatea pe care curând o voi putea îmbrățișa. 

        cu tine, lumea asta în haine de iederă și pantofi cu tot rupți se îmbracă în picături de acuarelă pe un planșă de mătase și cicioare. cu tine, am pescui râsete și peștișori de aur la un lac prin care se străvede coralul cu ochi cafenii. cu tine, mi-aș lua zeci de abonamente la insomnii și mi-aș da visarea măruntă la tonomatul de fericire. cu tine, aș colinda străzile până picoarele mele nu și-ar comanda inteligență artificială și ne-ar goni acasă, renegate de creier. cu tine, aș spăla mașina timpului și am face cercuri pe șoseaua din cuarț roz și safir. cu tine, aș sădi parcuri de minți artistico-matematice și am bea cea într-un copac mofturos. cu tine, am jefui băncile de râsete și am rupe infinitul ținându-ne de mână. cu tine, totul ar fi posibil, chiar dacă suntem două suflete imposibile. cu tine, am deveni personajele unui desen animat vechi și l-am chinui pe mozart cu afonia noastră adorabilă. cu tine, am facă pământul turtit și am sări cu parașuta de la capătul lui doar ca să ne algem un asteroid bun de locuit. cu tine, am lua o foarfecă și am tăia marginea universului pentru a ne putea vedea alter ego-urile din viețile paralele. cu tine, am alerga printr-un abator de visuri și le-am da drumul să zboare spre inimile bolnave, să intre prin efracție pe fereastra lor și să le lipească nenorocitele de aripi de vată pe spate. cu tine, am privi stropii de soare ce curg pe frunzele timide ale florii de mucegai și am dansa într-o ploaie îndrăgostită, chiar de stropii ni s-ar depozita în spirit. cu tine, sunt gata să fac pneumonie de stele și să le văd tuțind din cinci în cinci minute, căci îmbrățișarea ta le-ar vindeca. cu tine, nimic nu e la fel, suflețel. cu tine, lumea are alte gânduri, alte principii, alte stări de spirit. cu tine, lume există. cu tine, sufletele sunt libere să alerge și să spargă geamuri ca să curgă culoarea pe cer și să plângă infinitul că nu te poate lua de mână spre un apus din trandafiri sălabtici. cu tine, șoaptele devin voce de nimfe și se crează coruri de poezii în miezul unor buze crăpate. 

         nimic nu ar fi la fel fără tine. mulțumesc.