Iarnă în Rusia

Capitolul I ~ Mucuri de țigară în mare

     C A P I T O L U L      I

    ~ s e p t e m b r i e    2 0 0 6 ~

A n v e r s ,      B e l g i a 

        Portul se zărea în toată măreţia lui de la geamul apartamentului său, scăldat într-o lumină fadă. Două perdele de o culoare ştearsă, bătând spre albastru, încadrau frumosul peisaj maritim surprins la primele ore ale acelei dimineţi de toamnă. Vasele se legănau agale în bătaia unei brize cu miros proaspăt.

       Mai trase un fum apoi abandonă ţigara în scrumiera plină. Privirea i se îndreptă în direcția ei, și o bună bucată de vreme rămase înțepenită într-acolo. Se ura pentru slăbiciunea de care dădea dovadă de fiecare dată cand aprindea ceva ce avea să-l distrugă încet și sigur. Trase adânc aer în piept, ca pentru a-şi curăţa plămânii de substanța blestemată şi încercă să-și netezească părul cu mâna. Era gata să dea piept cu viața pentru încă o zi. Gata să-și zdrelească coatele și să respire după cum îi dictau alții. Renunță la gândurile filosofice pentru moment, căci ceasul îl anunța că timpul nu așteaptă. 

       Intră pe vârfuri în camera de alături, ducându-se spre geam. Trase perdeaua dintr-o singură smucitură, permiţându-i soarelui să umple brusc încăperea. Din dreptul patului, se auzi un mormăit răguşit. Baiatul se aşeză, apoi descoperi sub pătură un trup plăpând de copil. Fetiţa se ridică în capul oaselor, agitându-şi mâinile prin păr în slaba speraţă de-al aranja. Lui îi trecu prin minte că e trăsătură de familie.  

       - Hei, spuse în șoaptă și îi zâmbi. 

       Copilul întinse mâinile în faţă, iar el o luă pe genunchi. O lăsă să-i cuprindă mijlocul și să se facă ghemotoc la pieptul lui. 

       - Ai fumat... 

       Cuvintele ei rostite cu glas scăzut,  îl făcură să înghită în sec. Îi promisese că va abandona nenorocitele alea de țigări.

       - Ştiu şi-mi pare rău, zise încurcat.

       - E-n regulă, dar asta nu înseamnă că te-am iertat, îl atenţionă micuţa. 

       - Nici nu speram. Du-te la baie, întârziem. 

       - Lasă-mă să stau cu tine, te rog. Mai avem atât de puțin timp, spuse ea cu glas temător.

       - Clara, vei merge la școală. 

       Îl ascultă cuminte şi își înăbuși lacrimile, plecând din cameră. El o urmări cu privirea până când dispăru, apoi intră în bucătarie. Încerca să facă totul la fel de normal ca în oricare altă zi. Ca și cum mâine nu va fi la sute de kilometri distanță. Făcu două boluri de cereale în timp record, câtă vreme ea îşi termina treburile feminine. 

       După micul dejun, amândoi părăsiră apartamentul de la mansardă. Se văzu nevoit să târască fetița după el pe tot parcursul drumului. Curtea școlii generale se făcu remarcată de la câțiva zeci de metri distanță prin zgomote puternice și hohote de râs colorat. De cum păși în interiorul școlii știu că va veni momentul să-i țină un discurs de încurajare. Când socoti că a sosit clipa oportună, se aplecă spre ea și deschise gura. Dar tot ce avea de gând să-i spună dispăru într-o negură deasă. Așa că scoase pe gură prima propoziție ce-i răsări în minte:

       - Să te distrezi. 

       - E şcoală, răspunse contrariată fetiţa și ridică o sprânceană.