Iarnă în Rusia

Capitolul III ~ Lumini cufundate în noapte

C A P I T O L U L      I I I 

~ o c t o m b r i e –  î n      p r e z e n t ~

L i v e r p o o l ,         R e g a t u l        U n i t

          Uitarea este inevitabilă. Asta era probabil cea mai mare temere a ei: că într-o zi nu va fi capabilă să-şi amintească acele detalii care o făcuseră să zâmbească chiar și pentru o secundă. Îi era ciudă că niciodată nu va reuşi să surprindă imaginea unei petale de lalea la adevarata ei intensitate. Nici cel mai bun pictor din lume n-ar fi fost în stare.

           Dar ea încerca. Încerca să cuprindă în tablourile sale exact detaliul pe care mulţi l-ar trece cu vederea. Fiecare lucrare regăsea câte o bucăţică din propria concepţie.

           Lumea era doar o pânză ce aştepta să fie pictată.

           Cu acest gând îşi deschisese propria galerie de artă. Se întâmplă chiar după absolvirea liceului, în vara aceluiaşi an. Durase mai bine de o lună să transforme cu totul fațada unei foste cafenele. În ansamblu, era o singură cameră. Ceea ce o ajută să ia o hotărâre fu atmosfera încăperii. Tavanul înalt, peretele din sticlă şi discreția zonei – pe jumătate ascunsă între blocuri – contribuiau într-o oarecare măsură la acel ceva decisiv. Desigur, toate trebuiseră înlocuite până la ultimul şurub.

            Pe 9 iulie avu loc deschiderea oficială a galeriei de artă La Tulipe Blanche, care stârni efecte cu o oarecare rezonanță. În primele două săptămâni, o multitudine semnificativă de oameni îi călcaseră pragul, ba chiar se scrise şi în ziar despre lansarea unui nou pictor ce avea să facă senzație. Odată cu trecerea lunilor, interesul lumii scăzuse.

             În acea dimineață cețoasă, ea sosi cu precizia unui ceas la uşa galeriei. Ca şi în alte zile, paharul de hârtie cu cafea omniprezent şi absolut indispensabil își agita lichidul în mâna ei stângă în timp ce cu cealaltă descuie La Tulipe Blanche la o oră destul de neobişnuită. Deşi lumina era puţină, nu aprinse felinare decorative florentine. Traversă încăperea cu ochii ațintiți înainte, ignorând complet propriile tablouri amplasate în spatele unor vitrine de sticlă. Se anunţa o zi puțin bizară pentru tânăra britanică. Așeză geanta pe birou, ocolindu-l, apoi luând loc pe scaunul din spatele lui. Aplecându-se pentru a verifica starea vremii prin geam, se încruntă ușor. Ce-i drept, se cam înnorase. Tipicele ploi tomnatice, însuși simbolul Angliei.

        Reamintindu-și de apelul primit cu o zi în urmă, nu-și putu înfrânge nerăbdarea ce-o cuprinse. Un domn îi telefonase imediat după miezul nopții, rugând-o – mai mult ordonându-i – să-i ofere o întrevedere în galeria ei de artă. Din cele câte reușise să priceapă abia trezită din somn, bărbatul voia să-i cumpere un tablou la un preț colosal. De asemenea, una dintre condițiile domnului care nu își lăsase numele fusese ca întâlnirea lor să aibă loc la prima oră a dimineții.

          Britanica făcu un exercițiu de imaginație și își închipui că dubiosul de noaptea trecută e vreun fanatic al artei îmbrăcat în culori extravagante, purtând eșarfă și ochelari de soare. Luă o înghițitură din cafeaua cu scorțișoară, ascultând sunetele ploii. Deblocă ecranul telefonului, derulând jurnalul de apeluri. Observă cu uimire că cel care o sunase nu se afla pe teritoriul țării. Un soi de nerăbdare și suspiciune o cuprinse.

           Peste un sfert de oră ale cărui minute fuseseră numărate îndeaproape, se ridică din spatele biroului tip recepție și își aruncă paharul de hârtie la coșul de gunoi. Străbătu galeria și ieși în fața ei. Scrută strada în ambele direcții, apoi păși înapoi la adăpost. Nici urmă de mașină nu tulbura somnul locuitorilor străzii Drury Ln. Începu să se plimbe plictisită printre pereții despărțitori ai galeriei. Înainte nu existau, ea fiind nevoită să-i creeze pentru a avea spațiu suficient unde să-și atârne picturile. Altfel spus, transformase cafeneaua într-un labirint al artei. Ajunsese în spatele unui perete ce avea vedere spre ușa principală, când, brusc, fu conștientă de sunetul unei mașini ce venea de pe Brunswinck St. Rămase pe loc, urmărind un taxi care staționase exact în fața galeriei. Ploaia răpăia în geam mai tare ca niciodată atunci când un bărbat extrem de înalt coborî din mașină și se repezi în La Tulipe Blanche.