VIATA IN VERSURI

NIMIC...NIMIC...

Versurile mele devin tot mai acide
Nimic nu ma opreste
Caci am flux bun de rime
Nimic nu ma doboara
Nimic nu ma paleste,
Dar totul ma-nspaimanta si ma nedumereste.
Lovit parca mortal,cu traume letale
Tot ma ridic de jos
Stau inca in picioare
Ce ieri parea iubire
Azi poarta chip de ura
Si viata asta aspra devine tot mai dura.
Naprasnica-ncercare in fata mi se arata
Dar azi sunt pregatit s-o-nfrunt ca niciodata.
Pun corpul in miscare mai mult din inertie
Si viata mi se pare o mare porcarie,
Dar nu renunt vreodata,inaintez nebun
Chiar daca risc acum sa-mi fac visele scrum.
Cand adevarul pare a fi si el minciuna
Si bunatatea toata schimbata e in ura
Nimic nu-mi mai ramane reper pe-acest pamant
Nimic pe lumea asta nu mai exista sfant.
Doar Paradisul pare un loc mai diferit
Pamantul insa este de ura coplesit.
Trecut de miezul noptii doar ceasul lin mai bate
Si luna straluceste usor... in plina noapte...
Ce peisaj sinistru in ton cu lumea rea
Lumina nu razbate e palida si ea.
Bacovia imi pare a fi ceva normal
In stilul lui macabru,dar foarte rational.
Aud acum pe strada putina galagie
Dar lumea adormita viseaza fericire
Viseaza,numai visul ramane dimineata
Cand va treziti cu totii dinou fara speranta.
Lipsiti de chef de viata,lipsiti de fericire
Cuprinsi de multa ura si plini de amagire.
O singura speranta ramane in picioare
Miracolul divin e ultima salvare
Luptand in primul front si aparand dreptatea
Am invatat sa sper ca pot sa birui moartea
Am invatat sa-astept umil si rabdator
Ca trebuie sa vina un mare salvator.
Nu sunt religios,dar inca am credinta
E singura salvare in rest e neputinta
Cand sacrul se combina atat de amagitor
Profanul ti se pare a fi biruitor
Caci totul te inseala nimic nu e real
Tu nu faci diferenta si asta e letal.