Pădurea Rațelor

I

Thor se uita plictisit la Dylan.

— Vrei să mergem la o plimbare prin pădure? Am auzit că e una în apropiere, îi spuse Dylan.

— Sigur.

Dylan își puse cartea de benzi desenate pe masă și ce doi băieți ieșiră din casă. Au mers aproximativ jumătate de oră, când o pădure le ieși în față. Au intrat în ea.

Erau foarte mulți copaci, de abia te puteai mișca printre ei, și motiv pentru care pădurea era așa întunecată. Nu se afla nimic interesant prin ea.

— Am citit pe internet că pădurea asta e bântuită de strigoi.

Dar cine oare mai credea în strigoi? Acum toți erau cu vampirii și vârcolacii.

— Tu ești atât de inteligent încât chiar crezi tâmpeniile astea? l-a întrebat Thor.

— Dacă super-eroii există, la fel și strigoii există.

Thor își dădu ochii peste cap amuzat.

— Și ce se presupune că ar trebui să vedem în pădurea asta?

— Nu știu. Am zis la nimereală, altfel cred că mureai tu de plictiseală.

— Iar ai făcut rime.

Dylan făcea rime fără să își dea seama, era un fel de talent al lui. Și probabil singurul.

— E unul din multele mele talente.

— Fără supărare, dar ai un singur talent.

Dylan se uită urât la el.

Continuară să se plimbe prin pădure fără alte remarci sarcastice sau prea dureroase, până când Thor se plictisi și acolo și au hotărât să se întoarcă acasă. Dylan i-a zis că o să mai meargă acolo, pentru că voia să întâlnească niște strigoi. Dar oare aveau ei norocul ăsta?