Dialog în 3 părți cu persoana pe care o iubesc și nu o s-o mai întâlnesc niciodată.
(1)
- Unde ești?
- Sunt dincolo de zarea orizontului, sunt într-un apus de mult pierdut. Sunt aici și nu sunt acolo. Sunt departe de gânduri pe care mi le-am dorit pierdute și care îmi conturează în noapte existența. Stagnez pe meleaguri neștiute de tine, sunt departe deși te-am vrut aproape.
Credeam că 3 e numărul meu norocos, așa că mi-am regasit calea spre tine de 3 ori, dar ai spus că sunt doar 3 ocazii în care am vrut să fug. Am fugit și m-am întors, dar nu m-am regăsit nici pe mine, iar tu erai de mult plecat spre alte cai mai preafericite. Sunt dincolo de orizont, sunt după apus și înainte de răsărit, sunt unde m-ai lăsat deși de mult am plecat. Sunt în drumul spre iertare. Sau oare era drumul spre uitare. Am uitat, 3 nu era numărul meu norocos. Și nici tu nu erai calea mea.
-Unde ești?
- Sunt intr-o piață. Și privesc omenirea cum clădește răutăți de care demoni abisului ar fi mândri. Sunt printre oameni răi, și știi care e diferența între acestia și demoni tai? Oamenii ăștia sunt reali, dar demonii tăi sunt doar concepții contrafăcute a sentimentelor ce nu le poți stăpâni. Îmi place să analizez oameni în cele mai triviale activități ale lor. Doar atunci le vezi adevărata natură, în gesturile mici pe care nu și le pot ascunde. S-au camuflat în mulțime multe măști, sunt într-o piață, dar eu ce fel de mască sunt?
(2)
-Unde ești?
-Sunt în drum spre Iad. Am vrut să iau un taxi, însă șoferul s-a speriat. Chiar s-a infuriat aparte pentru că destinația era prea aproape. Așa că am pornit pe jos. Cred că s-a inșelat amarnic, încă nu am ajuns.
Sunt pe o potecă, pare ca e aici de prea mult timp și că urmele celor ce au trecut au greutăți adânci. Mă simt prea umilă să păsesc pe această cale, pași mei sunt prea moi să lase urme în mocirlă. Sunt pe o potecă. În drum spre Iad. Dar drumul se desparte în 3. Credeam că 3 e numărul meu norocos. Încotr-o s-o apuc?
-Unde ești?
- Sunt în tren. Spre un oraș mai bun, spre o viață diferită și colorată de luminiile neon de la reclamele din vitrinele magazinelor. Am pornit să cunosc tot ce îmi e străin și să devin străin de tot ceea ce am cunoscut vreodată. M-am lăsat în urmă într-un loc apatic și noul eu stă în vagonul 4, sunt în tren spre o destinație pe care sper să nu o gasesti vreodată. O să te mai sun câteodată, dar te-am lăsat în urmă și sper că nu ai plâns prea mult în gară. O să mai vorbești de mine uneori și o să mă pomenești cu drag. Poate o să îmi amintesc și eu de tine, și o să zâmbesc tembel la amintirea ochilor tăi. Dar sunt în tren, și te-am lăsat în gară.
(3)
-Unde ești?
- Pierdută. Am crezut ca mi-am găsit calea și am alergat spre lumini plăpânde ce îmi promiteau speranță. Înșelătoare mreje ce m-au condus spre niciunde. Aș vrea să merg mai departe dar simt că picioarele mele au rămas blocate, unde să rămânem când deja am plecat? Eram în drum spre Iad, iar cărarea s-a împărțit în 3, am vrut să mă reîntorc la tine, dar... dar te-a condus altcineva în gară.
-Unde ești?
-Cobor din tren. Viața are atâtea forme complexe. E amuzant orașul asta la fel ca celelalte are oameni răi, sunt în gară și simt indiferența cum zboară. Am vazut cum i-au furat portofelul și am mers mai departe,am văzut vechi cunostiințe, le-am ignorat și am trecut mai departe.Te-am văzut implorând pentru un argint să treci râul Styx și am mers mai departe. Noua casă are un parfum aparte. Sunt liber să fiu un alt eu. Ador să fiu departe de trecutul blestemat. Ar trebui să îmi iau la revedere. Povestea ta continuă pe meleaguri ce nu-mi doresc să le cunosc.Aaa... și 3, 3 niciodată nu a fost numărul tau norocos.
