Sâmbătă,7 ianuarie
Azi am fost trezit devreme. Doamna Lucas turna beton în faţa casei şi,în timp ce ea întindea repede betonul cu lopata,ca să nu se întărească,betoniera trebuia să stea cu motorul pornit. Domnul Lucas i-a făcut un ceai. Chiar e foarte amabil.
Nigel a venit să vadă dacă vreau să merg la un film,dar i-am spus că nu pot,urma să merg la doctor în legătură cu coşul. El a zis că nu vede nici un coş,dar era pur şi simplu amabil,pentru că de fapt coşul este uriaş azi.
Cred că doctorul Taylor e din categoria medicilor de familie suprasolocitaţi,despre care se tot scrie prin ziare. N-a examinat coşul,a zis doar să nu mă îngrijorez şi m-a întrebat dacă totul e în ordine acasă. I-am spus ce viaţă grea am şi ce dietă proastă,dar el a zis că sunt bine hrănit,să mă duc acasă şi să fiu fericit. Cam asta-i treaba cu Serviciul Naţional de Sănătate.
O să încep să livrez ziare,intru în sectorul privat.
CITEȘTI
Jurnalul secret al lui Adrian Mole
No FicciónAdrian Mole e un băiat care se confruntă cu problemele tipice adolescenţei: fetele,părinţii,profii,iar nimănui nu-i pasă de necazurile lui. Dar,spre deosebire de alţi adolescenţi de vârsta lui,el ţine un jurnal de un haz nebun,ce devine cronică a d...