De ce se pleacă oamenii fără să-și ia adio? Așa știam că se face – pleci și urezi cele bune, nu te duci așa, pe neștire, fără ca măcar să anunți.
De ce e așa dureros să vezi cum cineva se retrage ușor din viața ta? Pur și simplu observi că interesul celuilalt în conversații este aproape inexistent, observi că nu te mai întreabă cum ți-a fost ziua, nu-ți mai spune să ai grijă, nu-ți mai vorbește la fel – e totul sec, scurt, mort. Iar tu nu poți face nimic, nu poți spune nimic; fiindcă dacă o faci, celălalt doar îți va pune pe tavă câteva scuze, sub pretextul că atâta are – momentan – să-ți ofere; dar că va fi altfel: o să fie totul normal. Tu nu poți decât să accepți cele oferite și să te prefaci că nu suferi încet și adânc, nu poți decât să te prefaci că nu observi cum respectiva persoană se retrage din viața ta fără să-ți prezinte un motiv al acțiunilor sale.
De ce unii nu acceptă grija, înțelegerea și sentimentele unor oameni cărora le-au dat de înțeles că asta așteaptă din partea lor?
De ce se oferă speranțe false?
De ce nu suntem sinceri, direcți?
De ce nu punem punct într-un mod frumos?
De ce ne schimbăm brusc comportamentul?
Dar mai important:
de ce mi-ai făcut
toate astea?
De ce mă lași
să mă doară,
să sufăr singură
în timp ce te aștept?
CITEȘTI
dacă nu mă asculți, citește-mă
Short Storyde fața nu vrei să mi-o mai vezi, dacă de ochii mei ți-e teamă, de vrei să nu-mi mai auzi vocea, dacă vrei să mă eviți, citește-mă, dragoste. dar te avertizez - asta e și mai cutremurător.
