O sa inchid ochii. Doar putin. Doar pentru cateva secunde...minute...ore...zile. O sa inchid ochii doar pentru a mi da seama ce simti tu de fapt. Vreau sa stiu daca, asa cum simt eu, o faci si tu. Sa stiu daca ma iubesti. Sa stiu daca dupa jumatate de an ai inceput si tu sa simti golul pe care il simt eu cand nu esti langa mine.
Visez ca ma tii de mana si ca imi spui ca ma iubesti. Visez ca ma tii in brate si intelegi ce mi se intampla. Visez ca nu cad intr un negru continuu. Visez ca o sa ma salvezi.
Nu stiu cat de mult mai rezist. Simt cum se scurge viata din mine, cum ma automatizez, nemaifiind constienta de actiunile pe care le fac. M am saturat sa incerc, sa plang, sa zambesc, sa fiu. Sa imi reamintesc doar de partile urate ale vietii mele.
De regretul de a nu fi langa bunicul meu pentru ultima data.
De repulsia care ma pandeste in fiecare clipa pentru omul ce m a traumatizat.
De teama de a sta in preajma unui barbat in varsta, oricare ar fi acesta.
De strangerea de inima de fiecare data cand EL imi zice ca ma iubeste.
Vreau sa simt cum o faceam inainte. Fara frica. Fara repulsie. Fara strangere de inima. Vreau sa simt cu toata fiinta mea. Sa imi pun pentru o ultima data sufletul pe tava, inainte sa cad. Nu pot decat sa sper ca ceea ce urmeaza o sa fie mai bine. Dar nu sunt sigura. Nu pot sa ma vad intr un loc bun. Cand privesc spre viitorul meu vad doar o ceata intunecata care ma ameninta. Cand privesc spre viitorul nostru...e complicat.
Stiu ca o sa rezist daca si tu renunti la mine. Dar devine din ce in ce mai greu. Din ce in ce mai periculos. Din ce in ce mai negru. Sper ca dupa inca un an, voi reusi sa te privesc cu aceeasi iubire cu care o faceam la inceput. Nu pot sa promit ca asa o sa fie, insa pot spera.
O sa inchid ochii. Doar putin...pentru o eternitate.
