Pentru că altfel nu ar putea fii,descoperirea

66 6 2
                                    

Voi începe cu ,
Dragă Jurnalule,
Te numesc așa deoarece jurnalele sunt cele în care poți avea cea mai mare încredere.
Azi am văzut filmul: To all the boys I loved before și sinceră să fiu nu părea a fi un film ci mai degrabă o poveste realistă și asta chiar îmi place dar cel mai mult apreciez că am înțeles ce sunt filmele, o realitate nedescoperită sau una deja folosită și nu spun asta sperând ca toți să fie în concordanță cu mine ,doar voiam s-o spun și atât.
În această zi nu am făcut prea multe dar am decis să ies afară după mult timp și am descoperit că locurile dar mai ales oamenii pe care îi cunoșteam erau total diferiți,în special un prieten,coleg și văr de-al meu ,care m-a surprins prin păsărea lui în cazul acela cu poluarea.Vă întrebați oare dece vă spun asta,v-o spun deoarece el nu era tipul cu care să poți vorbi coerent sau să vorbești măcar ,dar azi a fost alt om,în sensul bun iar mai apoi au fost și oameni care și-au schimbat până și inima dar în rău..
Dar asta nu contează,nu? În special pentru mine nu mai contează deoarece până în momentul de față mi-a păsat de toată lumea dar am uitat că exist și eu și că nimeni nu se va gândi la mine cu m-am gândit eu la ei sau nici măcar nu mă vor privi cu atâta bunătate cum i-am privit eu.
În fine..vroiam să-ți vorbesc și despre un alt serial la care m-am uitat,The Vampire Diaries dar nu e prima dată când îl vizionez dar nici asta nu contează,nu?
Chiar dacă nu realizez ,azi s-au întămplat multe lucruri doar că eu nu le-am dat importanță,așa cum nu am dat importanță persoanelor,lucrurilor și mai ales persoanei mele în tot acest timp ,dar îmi promit mie însumi că de mâine și toate zilele ce vor urma ,voi fii cea mai bună parte a mea și o să mă bucur de fiecare detaliu pe care îl văd,aud sau dobândesc,PROMIT.
Ne vedem mâine,drag prieten.
Cu un zâmbet larg,Dany.
21 july 2019/Romania.

Dear DiaryUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum