Prietenii Fugari

Prolog

Era o seara răcoroasă de vara. Iar acele câteva persoane neimportante pentru întregul glob au murit în seara aceea. Persoane importante pentru mine. Familia mea.

Trebuia sa fiu și eu acolo cu ei. Însă, cum urăsc schimbările sau ideea de ceva nou, nu am fost de acord sa plec în vacanta . Ar fi trebuit sa insist ca nici ei sa nu fi mers,dar n-am făcut-o. Am fost mai mult decât mulțumită sa rămân acasă cu bunica pe durata timpului în care ei aveau sa zboare peste ocean.

Trebuiau sa aterizeze în curând. Încă îmi amintesc ca în seara aceea citeam dintr-o carte pe veranda casei,la lumina unui bec slab, ferindu-ma de țânțarii care continuau sa se apropie de mine.

In seriile răcoroase de vara sunt mari șanse sa ploua și sa fulgere. Normal ca asta e ceea ce s-a întâmplat. Iar ei, pana la urma, au aterizat. Și au facut-o într-un mare fel.

In momentul în care ploaia a atins pământul, am simțit ca ceva nu era bine. Iar, în momentul în care am văzut un fulger brăzdând cerul, acel sentiment s-a amplificat. Știam ca ei sunt pe acolo, printre nori, iar norii nu erau prea voioși și nu le voiau binele în acea seara.

A fost o perioada de timp în care știrea era peste tot.
'' Avion prăbușit pe coasta.... ''

Am aflat printr-un apel amarat. Doua cuvinte atât de ușor de pronunțat.

'' Au murit. "

Probabil ca ai bănuit ca mi-au stricat viata.

O suta douazeci și șapte de suflete au fost culese și transportate în alta parte. Toți oamenii aflați în avion au decedat. Printre ei se aflau trei persoane pe care le numeam familie. Iar acei trei oameni erau părinții mei și fratele meu mai mic care abia împlinise doi ani.

După ce a avut loc înmormântarea, mulți oameni pe care nu ii cunoșteam ma priveau cu simpatie și îmi spuneau de nenumărate ori acea fraza în care își cereau scuze.
Pentru ce? Habar nu am. Nu e ca și când ei ar fi fost cei care au făcut avionul sa se prăbușească. În plus, peste câteva zile aveau sa uite ce s-a întâmplat și sa revină fiecare la treburile lui zilnice. Asta excluzând-ma pe mine și multele persoane care erau în aceeași ipostaza cu a mea.

Am continuat sa locuiesc cu bunica, aceasta fiind singura ruda rămasă pe care o mai aveam. Buna Agta era mama tatei, a cărei soț nu-l cunoscusem deoarece a murit înainte sa ma nasc. Familia mamei mele a sfarsit legătura cu părinții mei asa ca, după ce bunica a murit, nu am mai avut pe nimeni.
Aș putea scrie o întreaga lista cu persoane pe care le-am pierdut.

Având în vedere ca rămăsesem complet singura, am fost tarata la orfelinat.

Iar asta a fost cu trei ani în urma.

~~~~~~~~~
**********

Pai, acesta ar fi primul capitol pe care l-am scris. E doar prologul și suntem conștiente ca încă nu am dat nici un nume, dar, cu siguranță vor apărea în capitolul următor.
Tot ce speram în momentul de față este sa ne putem împărtăși povestea cu voi.

~ CaTh & fOXy