Capitolul 1

6 0 0
                                    

     Fierbinte. Așa mă simt în momentul de față și nu din cauza fizicului meu de invidiat sau a aspectului meu de braziliancă.

     Este o zi toridă de vară și nici măcar înghețata de căpșune pe care tocmai am cumpărat-o nu-mi potolește pârjolul.

     Sunt salvată la timp însă de Angelico, șoferul familiei care a venit după mine într-un suflet, imediat ce l-am sunat și i-am comunicat urgența. Acesta vine grăbit să-mi deschidă portiera din spate a mașinii în timp ce mă salută politicos.

     - Încotro, domnișoară? mă întreabă el după ce s-a așezat pe locul din față al șoferului, asigurându-se că centura de siguranță îi este fixată.

     - Acasă, te rog! Sunt obosită și abia aștept să-mi termin de citit romanul de dragoste în timp ce mă voi răsfăța cu o baie fierbinte cu multă spumă.

     Mă înroșesc când îmi dau seama că am dat prea multe detalii și zâmbesc timid.

     - Cum doriți! îmi răspunde bărbatul întorcându-mi zâmbetul la fel de timid.

     Angelico e un om foarte blând și rușinos. Lucrează în serviciile familiei mele încă de când trăiau părinții mei. El și tata erau prieteni buni, părintele meu oferindu-i o slujbă și un acoperiș deasupra capului când acesta nu era decât un om al străzii, ajuns în această situație din motive necunoscute mie. Acest lucru l-a făcut pe Angelico foarte recunoscător și a devenit omul de încredere al tatălui meu, purtându-i un respect nemărginit. După decesul alor mei a devenit o persoană foarte tăcută. Zâmbetul meu se transformă ușor într-unul nostalgic atunci când prin fața ochilor îmi trec fel și fel de imagini din copilăria săvârșită mult prea devreme.

     Mă trezesc la realitate când simt ceva rece alunecându-mi pe picior și constat că mi se topește înghețata. O șterg cu degetul ducându-l apoi în gură.

     Zici sunt Agustina!

     Motorul mașinii se oprește anunțându-mă că am ajuns, iar Angelico îmi deschide portiera. Ies și îi mulțumesc că s-a obosit să vină să mă salveze din centrul orașului.

     Reședința Battistella se arată maiestuoasă în fața mea și o iau la pas lejer apropiindu-mă de intrare. În sfârșit pot să oftez ușurată. Umblatul în oraș dintr-o parte în alta pentru fel și fel de hârtii nu este punctul meu forte și nici nu mă pasionează interviurile.

     - Tina! aud o voce subțire și foarte pițigăiată.

     Mă întorc, mă las pe vine și-mi deschid larg brațele ca să-mi prind păpușa în brațe. O privesc cum aleargă spre mine răzând, iar cârlionții bruni îi sar dintr-o parte în alta. O strâng în brațe și mă învârt de câteva ori făcând-o să chicotească.

     - Ce face nepoțica mea preferată? O întreb și nu mă pot abține să nu o invidiez pe deținătoarea celor mai frumoși ochi verzi de pisică.

     - Voiai să spui, de fapt "Ce face unica mea nepoată" ?! aud în spatele meu o altă voce, de data asta mai matură, dar tonul vocii îi este blând și melodios.

     Ananda se apropie de noi cu un zâmbet atotcunoscător pe chip, iar pentru a mia oară observ asemănările dintre sora mea mai mare și fiica sa.

     Agustina îi seamănă leit.

     - Catalina... Mă dojenește ea fără pic de răutate în voce.

     - Cine știe, spun eu pe un ton jucăuș, poate am mai mult de o nepoată și nu știm încă, ridic din umeri și o înghiontesc ușor cu cotul.

     Se înroșește și-mi ia fetița din brațe sărutând-o pe obrazul fin.

     - Nu sunt însărcinată, dacă asta era dilema vieții tale.

     - Știu. Doar te șicanam puțin, îi spun binevoitoare.

     - Ei, cum a fost? Te-ai descurcat? schimbă ea subiectul elegant.

     O lasă jos pe Agustina îndemnând-o din priviri să iasă afară la joacă și să ne lase puțin singure. Micuța execută îndată ordinul mut al mamei sale și se face nevăzută în grădina cu flori parfumate. Este locul ei preferat din toată moșia.

     - Da, a fost bine. Încep să devin adult, să mă maturizez, îndrăznesc să spun! mă umflu eu în penele colorate.

     - Zău?! mă ironizează Maica Tereza. Să știi că un intervin nu e mare scofală la vârsta ta.

     - Țin să-ți reamintesc că e primul meu interviu, îi zic eu cu un deget ridicat, și am doar 22 de ani. Nu sunt atât de bătrână. Cel puțin nu ca tine... șoptesc în timp ce mă rotesc ușor pe călcâie în încercarea de a mă refugia în bârlogul meu.

     - Te-am auzit, Catalina! Nu mi-am pierdut auzul odată cu vârstă, să știi! ia parte și ea la joculețul inițiat de mine mai devreme.

     Nu mă mai obosesc să îi răspund și urc scările, ajungând, într-un final, în camera mea. Închid ușă în urma mea și mă lipesc cu spatele de ușă.

     Da, am aplicat pentru un post de profesoară de literatură la un liceu din zona centrală a Brasìliei. Am avut emoții, dar știu că le-am întrecut așteptările.

     Am avut un profesor bun. Domnul Harrison m-a luat sub aripa lui încă de pe băncile liceului. Am fost cea mai bună elevă a sa și mergeam la toate olimpiadele de literatură. Îmi plăcea la nebunie să-i văd ochii sclipind de mândrie de fiecare dată când obțineam punctaj maxim la concursuri sau când excelam la activitatea din clasă.

     Diseară am să-i fac o vizită. Îmi place compania lui și tind să cred că și el o agreează pe a mea. Vorbim despre orice și întotdeauna plec cu câteva informații noi care mă ajută să mă dezvolt pe plan cultural și nu numai.

     Mă îndrept spre baie scăpând pe rând de hainele de pe mine și nu după mult timp mă scufund în cada plină cu apă caldă și spumă ce miroase a fructe exotice. De obicei fac asta cu o carte în mână, dar acum îmi simt ochii prea obosiți. Aș putea adormi chiar aici... chiar acum... Dar fanteziile îmi sunt ruinate odată cu bâzâitul enervant al telefonului, ce-l țin pe marginea căzii. Un obicei prost, știu.

     "Te aștept la mine la ora 19:00.
                    Nu întârzia."
           
     Ți-e dor de mine, profu'?! Nu mă pot abține să nu surâd la glumele nesărate pe care le fac adesea la adresa lui Archibald. Adevărul e că el îmi permite și chiar insistă să ne tutuim. Câteodată o fac, câteodată nu. Depinde de starea mea de spirit și de cât de serioasă sunt în acel moment.

     Confirm mesajul și mă las iar pradă senzațiilor oferite de apa caldă.

     Abia aștept ora 19:00.

În numele cunoașterii! Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum