Oare putem spune că trăim cu adevărat? Am ajuns într-un punct în care totul pare atat de real și totuși la fel de ireal. Mă întreb cum ar fi dacă am rămâne toți copii? Am ajuns într-un punct în care preferăm să ne vedem ca să ne uităm pe telefoane, să cerem aprobarea celor din jur, să folosim oamenii, să ne prefacem ca să ne integrăm, să înlăturăm ceva bun pentru un capriciu, am ajuns într-un un loc fără scăpare. Suntem în același timp o generație de tineri cu visuri și ambiții, cu viziuni reale și probleme mai reale,luați însă drept copii de adulți. Am ajuns într-o societate în care toți se cred cei mai buni, în care toată lumea ar face totul și în același timp nimic, am ajuns să trăim pe internet, să ne lăsăm orbiți de ceea ce fac alții, să ne pierdem în mulțime. Suntem cea mai buna generație și totuși cea mai rea. Am putea salva totul, am putea trăi cu adevărat, însă în schimb ne distrugem pe noi, ne îngropam in probleme, ne prefacem până nu mai știm cine suntem,pentru că aici am ajuns, am ajuns sa trăim viețile altcuiva.
