Hate the dream boy

Capitolul IX ◆ I got lost with you (part 3) ◆

Capitolul IX

◆ I got lost with you (part 3) ◆

Câteodată există momente când crezi că poți muta munții din loc și ca nimeni nu-ți va sta în cale , dar trebuie să te gândești la consecințe .

Spre exemplu uneori crezi că poți manca două pizza uriașe una după alta . Și da , poate că ai putea , dar îți amintești de silueta ta și brusc parcă nu îți mai este așa de foame .

Așa s-a întâmplat și cu mine și Vanessa . Adrenalina m-a cuprins și am crezut că o pot pălmui pe regina școlii fără consecințe , iar acum cred că o pot face și de râs . Ce e cu mine ?

Am început să tremur din nu știu ce motiv . Mă simțeam extrem de rău , așa că m-am repezit către geanta mea și am luat un cub de zahăr , pe care l-am mâncat imediat . Sunt hipoglicemică și în cazul în care nu mănânc regulat ceva cu glucide încep să tremur și pot ajunge chiar la leșin . Nu știe multă lume de acest lucru și vreau să rămână așa .

Adică nu o singură dată am fost trimisă la director din cauza faptului că am mâncat în oră ... Până într-o zi , când mama a aflat de la el de incident și i-a spus tot . Nu vreau tratament special , dar totuși îl primesc . Oare dacă nu îmi doresc un iubit îl voi primi ?

Am decis să plec la luminișul secret cu rețea de internet ca să mă calmez înainte de 'asediu' .

Traversam pădurea și la un moment dat m-am simțit urmărită așa că am mărit pasul și am schimbat direcția de mers . Mă simțeam ca în filmele de groază și nu știam dacă eram urmărită de un om sau vreo creatură sălbatică , cea ce făcea totul mai înfricoșător .

Am început să alerg printre pomii care deveneau din ce în ce mai deși și mi-am făcut în sfârșit curajul să-mi întorc privirea către sursa temerilor mele .

Simțurile mi-au spus să mă opresc și am reacționat brusc impulsului . Mi-am ascultat creierul . În spatele meu era doar o căprioară rănită și un pui fugar la câțiva metri în spate . Probabil instinctul ei matern o făcea să își protejeze micuțul și să mă distragă în ciuda rănii deschise pe care o avea .

M-am apropiat lent , dar cu fiecare pas pe care îl făceam eu spre ea , ea făcea un pas în spate . 'Așa nu vom ajunge nicăieri .' Am spus ... Și atunci mi-am amintit . Geanta mea este salvarea . Adică nu geanta , ci zahărul din ea . Am scos un cubuleț , iar din acel moment părea din ce în ce mai interesată .

Când eram extrem de aproape să îi curăț rana , căprioara s-a speriat și a fugit , fiind urmărită de puiul său .

"Harry , idiotule , ce faci aici ? " l-am întrebat schimbându-mi expresia facială de la una îngrijorată , la una iritată .

"Chemarea naturii , dar m-am pierdut și am auzit voci venind dinspre acest loc " mi-a răspuns crețul , încercând să se scuze .

"Ohh ... fie . Măcar nu voi încerca singură să găsesc un drum de întoarcere . " am continuat eu , încercând să găsesco cale de scăpare.

Am mers în jur de un sfert de oră în cerc , poticnindu-ne la fiecare copac , încercând să ne dăm seama dacă am mai fost sau nu pe acolo , dar degeaba.

"Harry , ai niște pâine ? "

"Bri... te rog spune-mi că nu te-a apucat foamea în mijlocul pădurii ." M-a ironizat el .