Dreptul Damnatului

Capitolul 1

"...fata a plecat, lăsând în urmă tot și toate și, în timp ce privea pajiștea plină ochi de maci sângerii, nu-și putea înfrâna sentimentele ce amenințau să o copleșească. Sentimente de frică: necunoscutul ce se înălța fioros și impunător în fața ei. Sentimente de dor: familia și prietenii ei pe care nu știa când urma să îi vadă sau dacă urma măcar să îi mai vadă vreodată. Și cu toate astea, un alt sentiment sălășluia înăuntrul ei, unul mult mai cald și plăcut, unul ce-i făcea inima să tresalte puternic, aproape într-un mod dureros. Sentimentul de libertate."

Ceasul de lângă patul ei sună încetișor, făcând-o să tresalte. Imposibil! Mereu când e povestea mai bună... A închis cartea automat, ascunzând-o între tăblia de la pat și saltea, apoi acoperind locul cu perna. Pașii de pe hol se auzeau tot mai puternic, iar în ușă se auziră trei ciocănituri ce au răsunat în mica încăpere.

-Intră, a răspuns fata cu o voce melodioasa, dar neutră, exact la decibelii pe care tatăl ei i-a impus în situația în care dorești sa vorbești din spatele unei uși închise.

Tatăl ei, un bărbat la patruzeci de ani, păși în cameră, expresia veșnic nesatisfăcută de pe chipul lui fiind parcă mai proeminentă în seara aceea. Era un om solid, cu fire cărunte ici și colo în părul lui negru, rar. Descriere ce nu-i îndulcea cu nimic postura.

-Ryn, ora ta de culcare a trecut deja, răspunse el, cu tonul lui întotdeauna echilibrat. Era un om strict, întotdeauna a fost, iar regulile pe care le impunea erau și mai stricte. "Informațiile trebuiesc oferite pe un ton neutru, liniștit. Vocea trebuie să-ți fie la un nivel normal, nu ridicat. Singurul moment în care ți se permite să ridici tonul este când dezobediența este prezentă. Atunci și doar atunci." Strict, nu ipocrit.

-Da, tată, știu. Acum mă pregăteam de culcare.

Nici în vocea ei nu exista vreo inflexiune. Regulile erau respectate până la ultima, fără greșeală.

-Ar fi trebuit să dormi deja. Neplăcerea începea să-și facă simțită prezența și în glasul lui, nu numai pe chip. Nouă seara e nouă seara, nu nouă și un minut. Ryn întindea coarda și ea știa foarte bine ce însemna asta. Fata își pironi privirea în cearceaful alb, simplu, de pe patul ei tot alb, tot simplu.

-Îmi cer iertare, tată.

Bărbatul își descleștă pumnul și se relaxă.

-Pastila de noapte ai luat-o, nu-i așa? o întrebă el, reasigurându-se, așa cum face în fiecare noapte.

-Da, tată, răspunse ea, nesimțindu-se nici măcar o diferență în tonul vocii ei.

Câteodată avea impresia că tatăl ei o pregătește pentru o viitoare cariera de robot, obligând-o să respecte acele reguli impuse de el care par să o transforme cu adevărat într-unul. Dar acea impresie este imediat împinsă în adâncurile minții ei. Acel gând provine de la vechea ei personalitate. I se vrea doar binele, iar vechea ea nu e spre binele ei.

Tatăl ei încuviință satisfăcut din cap și îi stinse lumina fetei de la întrerupător imediat după ca îi aruncă un "Noapte bună" grăbit și închise ușa după el.

Ryn se lăsă să cadă pe pernă, strecurându-și una din mâini pe sub ea până reuși să atingă cotorul cărții. Avea sentimente mixte pentru Ava, eroina poveștii. O admira pentru curajul și tenacitatea ei în a-și primi libertatea. Dar...totuși, cum putea fi atât de nesăbuită? Să plece de acasă? Ryn nici nu putea concepe așa ceva. Tatăl ei ar pedepsi-o pe viață și dacă ar afla că are asemenea carte în cameră și o ascunde de el. Darămite să plece de...

Șirul gândurilor îi fu frânt de un sunet neobișnuit la singurul ei geam pătrățos. Suna de parcă o mică bucățică de ceva se izbise de el. Dar cine ar putea fi la ora asta? Fata vru să se ridice din pat să verifice, dar își aduse aminte că ar trebui sa doarmă. Ce importanță are ce a provocat sunetul acela? Regulile sunt reguli și trebuiesc respectate. Dar sunetul se mai auzi odată, de parcă cineva arunca cu pietricele în sticlă. Curiozitatea o rodea pe Ryn pe dinăuntru, curiozitatea ce mereu o măcina, nevoia ei de a cunoaște până și cel mai mic detaliu. A tras aer în piept, simțind deja cum mai târziu îi va părea rău pentru decizia pe care urma să o ia. Apoi și-a trecut picioarele pe după marginea patului, lemnul rece trimițând înțepături în picioarele ei goale. S-a mișcat cu grijă pe podea, asigurându-se că aceasta nu va scârțâi. Ultimul lucru de care mai avea Ryn nevoie în acel moment era ca tatăl ei să-și dea seama că ea nici până acum nu era adormită.

Pe partea cealaltă a geamului nu era altceva în afară de un întuneric adânc. Strada din spatele casei nu era luminată în niciun fel și oricât ar fi încercat Ryn să se chiorască în beznă, nu putea desluși nimic.

Probabil a fost doar o pasăre, gândi ea, întorcându-se ușor pe călcâie ca să revină în pat. Dar sunetul se auzi din nou, de data aceasta răsunând chiar mai puternic în mica încapere. Ajungând la geam încă odată, fata privi mai cu insistență în întuneric, dar nici o forma nu se întrevedea. Dupa o secundă de ezitare, deschise fereastra lent, în așa fel încât aceasta să nu scoată niciun sunet. Ea se aplecă puțin peste pervaz, încercand să-și dea seama ce anume provocase sunetul când două mâini o apucară.

Una îi acoperea gura, așa că țipătul ascuțit de șoc fu mascat aproape la perfecție. Cealaltă mână i se încolăci pe sub omoplați, tragand-o afară. Apoi oricine ar fi planificat această răpire cu siguranță n-a luat în calcul greutatea lui Ryn și, drept rezultat, simți cum cade cu viteză spre pământ, două brațe puternice ținând-o strâns la un piept tare ca piatra.

Din fericire, casa ei este formată doar din parter și subsol, așa că pagube prea mari nu au fost produse. Niciuna în afară de faptul că stătea lipită de un străin care a încercat sa o răpească, întinși pe pământul bătătorit din spatele casei ei, mult după ora ei de culcare. Ce-ar fi spus tatăl ei despre asta? N-ar fi spus nimic, asta era problema. Ar fi pedepsit-o pe viață, chiar mai rău. Nici nu voia să-și imagineze consecințele situației în care a fost târâtă fără consimțământul ei. Apoi se forță să-și înăbușe un hohot de râs. Îi păsa mai mult de ce ar avea de spus tatăl ei în legătură cu ce pățise decât faptul că aproape a fost răpită. Sau de faptul că încă se afla în brațele răpitorului ei.

Până să apuce ea să facă ceva, persoana de sub ea se mișcă, trăgând-o pe ea sub el. Ea încercă să se frichinească, dar corpul lui era mult prea greu pentru asta. Doua mâini de-a stânga și de-a dreapta capului ei o țineau încarcerată. Era prinsă în capcană. Apoi fata își înălță capul și pentru o secundă privirea ei a rămas blocată. Ochii de un gri-cenușiu lucios erau singura pată de culoare pe fundalul negru din jurul lor. Ochii lui, văzuți de la doar câtiva centimetrii, pareau tulburați, poate chiar chinuiți. Îl putea auzi cum i se taie respirația cât timp se priveau reciproc. Și pentru prima dată lui Ryn nu i se parea dubios că un băiat o privea așa. Simțea că i-a mai văzut undeva ochii, felul în care i se taie respirația îi era cunoscută lui Ryn. Apropierea lui era familiară, ca a unui cunoscut din altă viață. Era ca și cum el îi mai ieșise cândva în drum, dar nu-și putea aduce aminte când. Dar asta dură doar o secundă. Mâinile ei, lăsate libere în stânga și în dreapta, apucară o piatră rotundă. Dacă ar fi fost ceva mai ascuțită, ar provoca mai multe daune, dar și asta ar trebui să-și facă treaba îndeajuns de bine, cugetă ea, înainte să lovească piatra de capul străinului cu toată forța pe care o avea în ea. Ochii cenușii se rostogoliră în cap, iar baiatul căzu pe o parte a corpului ei. Ea se sperie pentru o secundă, crezând că l-a omorât, dar îi simți pieptul ridicându-se si coborând constant pe umarul ei și se liniști. Ryn se strecură de sub el, lăsându-l lat la pământ. Îi trecu prin minte să-l împingă printre tufișuri, să-l ascundă de ochii altora. Apoi se plesni singură mental. A încercat să te răpească, pentru numele lui Dumnezeu. Poate foarte bine să rămână leșinat acolo, în văzul lumii. Ce pățește el nu e treaba ta. Și cu gândul acesta în minte, fata cu păr de abanos își lipi palmele de pervazul geamului și își strecură un picior într-una din crăpăturile din perete, săltându-se sus și înapoi în cameră. Aparent să fi fost o dependentă de droguri avea avantaje. Cum ar fi intratul prin efracție pe geam. Sunetul prăbușirii ei pe podeaua din lemn din camera ei simplă nu fu pe atât de silențios pe cât ar fi sperat, dar tatăl ei nu veni să o verifice. Și chiar dacă gândul că între băiatul care a încercat să o sechestreze și ea era un simplu perete și o fereastră n-o părăsea nici un moment, Ryn reuși să cadă într-un somn plin de vise în care ochi strani de culoarea cerului tulbure o priveau din colțuri întunecate.