' Dragostea este cea mai pură și puternică expresie a violenței. Ai să mă întrebi de ce anume... Răspunsul este simplu: o inimă îndrăgostită este aidoma unei stele de pe bolta cerească—amândouă, condamnate să ardă neîncetat, până la moarte...'
În negura nopții, dansau lin un vals pierdut în stângăcie sute de fulgi de nea, furați de adierea înșelătoare a vântului rece de iarnă; luna trona printre stelele scânteietoare aruncate ca o purbele de cioburi licăritoare pe bolta înegurată a acelei nopți. Din când în când, clinchet de clopoței se auzea de departe, iar alteori, râsete sparte, estompate de larma celor ce sărbătoreau începerea unui nou an, unui nou început plin de speranțe și dorințe.
Ca întotdeauna, fastuoasa petrecere s-a ținut la reședința familiei Wallis, deoarece capul familiei, Alexander Wallis, refuza cu vehemență ideea ca această uniune a oamenilor din înalta societate să nu ia naștere între pereții imperiosului său conac. Motivul bărbatului, însă, nu izvorâse din dorința meschină de a se afirma, ci din autentic dor și brută iubire. Uneori, îl sufoacă toți acești oameni snobi, cu pormonee pline de hârtii și bucăți lucioase din plastic, care îi zâmbesc și strâng mâna cu falsitate în fiecare an. Alte ori, se simte stors de vlagă, din cauza fiecărei întrebări indiscrete ce i se aruncă în față fără vreun strop de rușine sau, cel puțin, respect, și la care este nevoit să răspundă cu politețe, chiar dacă sinapsele stau să-i pocnească. Dar, adeseori, Alexander Wallis alege să evadeze și să-și aline dorul mistuitor din suflet, căutându-și ... familia.
Singurătatea îl măcina din adâncime, așa cum apa mănâncă tot ceea ce este lumesc, iar frica de a nu deveni un străin în ochii ei îi îngheța sângele în vene. O privi întâi de la distanță, așa cum mereu făcea; micuța lui tremura. Din cauza temerilor, din cauza emoțiilor intense... Nu a putut să-și dea seama până în momentul în care tânăra nu și-a întors chipul angelic în spre el. Un zâmbet cald îi era întipărit pe buzele rozalii, ușor crăpate; ochii ei inocenți înglobau oceane de sentimente mute. Degetele sale subțiri se îngroapă în moliciunea gulerului scump din blană cafenie, trăgându-l mai bine pe umerii zvelți și goi. Obrajii îi sunt pătați de o roșeață fină, rană a vântului rece ce-i atinge înțepător. Un tremur spasmodic îi cucerise pe dată trupul mlădios, supunându-i până și inima caldă și împăciuitoare.
Deși nimeni nu rostea niciun cuvânt, deși ambii păreau temători și refuzau să curme distanța, bărbatul stând în pragul ușilor din sticlă ce se deschideau spre un larg balcon din marmură, iar ea — sprijinită de balustrada acoperită de un strat subțire de nea—, au simțit mai mult decât ar fi putut exprima deschizându-și gurile.
Izvorârul de fericire îi umplu ochii tinerei și, o secundă mai târziu, o ploaie lentă și caldă îi umbri obrajii. Căzuseră toate barierele. Era pregătită să-l reprimească în suflet și să fie reprimită în tolopeala brațelor lui puternice. Se lasă moale și vulnerabilă în căușul brațelor lui, ce o susțin aidoma unei ancore, căci, în lipsa lor, s-ar izbi de cele mai crunte deznădejdi și frici. Amândoi își șoptesc aceleași cuvinte pe care obișnuiesc să și le șoptească an de an, doar în liniștea respirațiilor lor. Bărbatul i-a sărutat părintește fruntea, cuprinzându-i chipul între palme, ștergându-i cu degetele mari picăturile fierbinți ce se prăbușeau în liniște pe chipul fetei. Trăgându-și nasul, ca răspuns, ea s-a ascuns cu și mai mult dor la pieptul tatălui ei. Pumnii ei mici strâng cu toată puterea materialul bleumarin. Degetele lui îi cuprind șuvițele aurii și i le așează cu tandrețe după ureche.
— De ce? o întreabă câteva clipe mai târziu, abia audibil.
Haidy îl privi atunci cu ochi plini de nedumerire. Observă, apoi, unde se pironiseră ochii părintelui și revelația o lovi brusc. Bărbatul luă o șuviță aurie între degete și repetă întrebare, de data aceasta pe un ton mai rece și mai hotărât, coborându-și privirea dură la nivelul fiicei.
Ea se fâstâci; ochii ei se pleacă. Își îndepărtează degetele subțiri, mângâind în trecere materialul gros, dar rece, al sacoului, apoi face un pas înapoi. Brusc, surâde ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Tânăra de doar 20 ani devenise, între timp, expertă în arta disimulării, imună la vădita nedumerire ce îi acoperise ca un văl ochii tatălui ei , și mai mincinoasă ca niciodată.
