Am uitat să fim profunzi
Am uitat să uităm cum se cuvine
Să urmăm iertare de sine după uitare..
Dar de unde mântuirea noastră
Când, iată, nici de tulburea apei nu ne mai pasă?
Am lăsat în van un eu
Mai mulți de eu...
Mă știu ca fiind
Peștele dulce în apă sărată
În drumul spre nicăieri
Dar acum..
Nu voi fi erou în căutarea cerurilor mari
Nici nu voi muri subit pe fund de mare.
Aștept, umil, s-ajung la mal.
M-am pierdut printre minunile marine, citite şi cântate,
Iar eu, mediocru, i-am vazut doar pești.
Aș spune să iasă altul la suprafață
Sufocat de absolut!
De ce eu?
Dar de ce eu să-ntreb?
Caută sensul fără sens al vieții
Un pește străin chiar de el însuși.
Am uitat și ce și cine sunt
M-am lăsat în urmă
Dupa valurile mării-
Univers îmbătrânit-
Societatea.
Mă rog de mine să ies din apă.
Căci am uitat să fim profunzi...
Am uitat până și să uitam cum se cuvine...
Căci și de ne-am aminti de noi
Tot nu ne-ar păsa
Am uitat să ne iertăm.
Și-atunci, pește, ia și te-afundă!
