Nu e loc de voi în lumea noastră

Capitolul 8

          Norii tot nu se risipiseră, iar oamenii din Comună erau foarte sensibili la condițiile meteo. Unul dintre motive era  vremea ploioasă îngrădea teribil activitățile oamenilor. Nu mai mergeau pe câmp, nu  lucrau în grădină și cei bătrâni, pensionarii, nu puteau sta pe băncile din fața casei, fiind obligați să se închidă în casă și aștepte revărsarea nopții pe ritmul melodiilor de pe Taraf sau Etno. 

          Chiar și Rareș era indispus. Jaful pe care-l pregătise cu încă doi amici nu putea fi pus în aplicare. Ploua prea tare, iar planul lor era să dea foc la mica firma a unui vecin mutat în Arad, iar în haosul ulterior, să fure ce era de furat. Partea interesantă era că aveau aprobarea patronului, care voia să lichideze afacerea și să plece în străinătate, dar așa putea încasa sume frumoase din asigurare. Așa era riscant. Poate focul se aprindea în cele din urmă, dar după mai multe încercări și niciunul nu voia să se expună.

            Bătrânul de care se îngrijea Aida trăgea să moară, iar cei doi nepoți înstrăinați se aflau alături de el, jelindu-i inevitabila plecare în neființă. Fata preferase să nu fie prin preajmă, ca nu cumva să creadă rudele că râvnea la ceva moștenire, deși ar fi avut mare nevoie măcar de câteva zeci de euro dacă nu altceva. Plus că habar n-avea ce se va întâmpla cu ea. Domiciliul ei oficial era centrul de plasament, dar nu voia să se întoarcă acolo.

    Pe moment se afla acasă la Rareș. Era răcoare, prea răcoare pentru perioada aceea și o ajutase  pe Doina să facă focul în teracote. Atmosfera nu era una foarte plăcută, căci sora mai mică a lui Rareș, tot umbla după Aida, repetându-i că-i promisese s-o înscrie la școală. Doina preferase să nu intervină. Ea nu avea banii necesari pentru școlarizarea fetiței.  Rareș butona telefonul și nu părea deloc interesat să pornească vreo conversație cu nimeni din jur.

       Aida era  copleșită și depășită. Începuse și ea să regrete că-i promisese fetei că o va duce la școală. Ea nu avea bani pentru nimic, iar Rareș îi intersise categoric să ceară ajutor pe facebook; un fel de finanțare. De regulă nu ieșea din cuvântul lui,și cu atât mai puțin acum, când era vorba de cineva din familie. 

            Ea cu Doina alergau dintr-o parte în alta, cărau lemne pentru foc, curățau legumele pentru ciorbă. Rareș, doar din când în când mai ridica nasul din telefon. Aida bănuia că încerca să rezolve cumva situația urâtă în care s-ar putea trezi din clipă-n-clipă. Putea fi varianta  asta, dar la fel de bine, motivul era posibil să fie unul mult mai simplu.  Rareș voia să se  diferențieze de restul comunei și mai ales de Iliuță, dar nu putea face acest lucru ca la carte; Nu putea să se diferențieze de comună, trăind în comună. Prin urmare, și el considera că era treaba femeii să muncească, deși nu zicea asta cu voce tare.

     Nu se implica în mai nimic. Reparase o dată acoperișul, dar asta numai pentru că nu-i convenea să-i plouă în cap. Mai făcuse ceva și la ușa ce stătea să cadă, dar în general, se comporta ca și cum nimic nu ar avea legătură cu el. Un lucru oarecum ironic era faptul că, dacă cineva stătea să analizeze puțin lucrurile, ar fi ajuns rapid la concluzia că Rareș era mai leneș și mai inert decât Iliuță, care deși se îmbăta aproape zilnic, făcea ceva eforturi pentru a-și întreține familia. Fura, jefuia, cam ce făcea și Rareș, doar că el mai împărțea și copiilor, în timp ce Rareș nu dădea nimănui nimic din ce reușea să câștige. Îi mai cumpăra Aidei câte o brățară sau rochie, dar prefera oricând să-și ia de banii ăia ceva pentru el. O pereche de Nike-uri, Adidas; Cheltuia destul de mult cu încălțămintea și țigările. 

       Spre seară, când casa era deja încălzită ca lumea, cei doi luară cina și se retraseră în camera lui. Rareș era singurul care avea cameră proprie. Se tolăni pe pat, dar n-o chemă lângă el, așteptând ca fata să termine de întins rufele. Aida-și prinse părul într-o coadă de cal și se aruncă, cu un oftat, lângă el. Nu o cuprinse, nu o atinse, nu o privi. Fata își lăsă capul pe o parte: