Stand By Me

37.

Prima zi de când mă împăcasem cu Jax și prima noapte în care dormisem în acel pat plin de amintiri, după mult timp. Nu s-a întâmplat nimic între noi aseară, deși probabil amândoi ne gândisem la asta. Totuși, să nu grăbim lucrurile.

Amândouă știm că nu o să te abții pentru mult timp.

Îmi era atâta de foame încât a trebuit să mă trezesc. Ca de obicei, frigiderul era gol. Însă de data asta înțelegeam, având în vedere că nici el nu fusese acasă.

Totuși, care erau șansele ca Jax să se întoarcă exact în ziua în care plănuisem eu vizita pe aici.
Totul era confuz, adică eu eram confuză... Lucrurile erau destul de clare, însă aveam nevoie să stau puțin și să mă gândesc la tot. La tot ce s-a întâmplat, la tot ce am făcut. A fost nevoie de câteva momente pentru ca viața mea să ia o întorsătură extremă.

Ce urmează?

Nu știu.

Nu știu nimic.

Ceva ști, Sienna. Spune-o.

Îl vreau pe Jax înapoi.

Ți-a luat cam mult, fata mea.

Dacă decizia asta va produce consecințe urâte, sunt pregătită să le îndur. Cu toate astea, am nevoie să îmi pun gândurile în ordine. Am nevoie să fiu convinsă sută la sută că mă întorc...de unde am plecat. Ei, nu chiar. Acum că clubul nu mai exista, mă simțeam mult mai în siguranță. Rămâne de văzut cum e Jax. După atâția ani, sunt curioasă dacă e...vechiul Jax, sau există o variantă nouă.

Pentru că oricum ar fi, tu tot îl vrei.

Mă simt ciudat că vorbesc cu conștiința mea, însă mă liniștește, serios.

*

Având în vedere că mâncare nu era, aveam de gând să aștept să se trezească Jax, după care să mergem să mâncăm ceva.
Între timp, am făcut cuminte un duș tocmai ca să realizez că nu am haine. Nemaipomenit. Asta însemna că trebuia să ajung la apartament măcar pentru o pereche de pantaloni măcar.

Până una alta mi-am permis să îmbrac un tricou de-a lui Jax după care m-am așezat lângă el în pat.
Încă dormea liniștit.
Era frumos. Chiar era. Și îmi fusese dor să îl privesc așa.

Gândurile îmi sunt întrerupte de telefonul lui, de fapt, care tot vibra pe noptieră. Tare căutat mai era.
Sigur aveam să regret asta, însă am luat rapid telefonul pentru a vedea despre ce era vorba. Poate îl suna Gilinsky ori careva.

Ciara.

Cine mama naibii e Ciara?

Răspund?
N-ar trebui.
E treaba lui, și nu vreau să îl provoc.
Dacă vrea să îmi spună, îmi va spune.

Tu tocmai spui că ai încredere în el?

Parțial.
Telefonul încetează să sune.
Și începe să primească mesaje.

De ce nu răspunzi?

Jax, unde ai dispărut?

M-ai lăsat aici și ai plecat?

Iubitule, te rog răspunde. Te sun de ieri.

Sunt îngrijorată.

Mi-e dor de tine.

OK.
Acum m-am enervat.

- Mmm, bună diminea-

- Cine e Ciara?
Tonul meu tăios îl ia pe nepregătite. Se vedea pe fața lui frumoasă că e confuz.

Se ridică în capul oaselor și mă privește. Confuzia i se transformă în amuzament.

Îmi venea să îl lovesc, sincer.
Să fiu eu aia violentă de data asta.

- Nimeni important.
Răspunde sec, pasiv, neinteresat de toată situația.

- E îngrijorată pentru tine. Te sună de ieri și tu nu răspunzi. Așa faci?
Îmi dau ochii peste cap deoarece știu ca asta îl enervează la maxim și nu aștept răspunsul său. În schimb, îmi iau pantofii de ieri în picioare și paltonul  subțire cu care venisem, peste tricoul lui. Oricum trebuia să plec să mă îmbrac.

Ești geloasă?
Doar nu credeai că stă și te așteaptă 3 ani, până te decizi tu că îl vrei înapoi.

Știu asta.

Mi se pare că ai uitat asta pentru o clipă.

Taci.