1. Intoarcere neasteptata & Vorbiti serios?
Trecut... Atunci cand crezi mai mult ca l-ai lasat in urma, te tulbura pe neasteptate.
Probabil ca fiecare om are un trecut format, pe alocuri, din momente pe care nu-si doreste sa si le mai aminteasca. Sunt acele momente nemeritate, incarcate de urat si de durere. Deseori, acele momente sunt marcate de oameni pe care ti-ai fi dorit ca viata sa nu-i aduca niciodata in calea ta, pentru ca din cauza lor ai trait nedreptari, deziluzii si esecuri. Si totusi, poate ce trebuie sa traiesti si astfel de episoade triste, pentru a deosebi binele de rau si fericirea de nefericire. Poate ca trebuie sa cunosti oamneni nepotriviti, nedemni, de nedorit, pentru a-i deosebi de oamenii buni si pentru a-i respecta si pretui pe aceia care merita. In urma episoadelor triste traite in viata iti raman cicatrici adanci. Uni dintre noi le ascud, in timp ce ceilalti le poarta ca pe niste medalii.
Eu mi-am purtat cicatricile ca pe niste medalii, fara a ma rusina de ele. Le-am purtat cu mandrie, ca dovada a fortei mele interioare, de a trece peste greutati si de a nu lasa nimic rau sa ma transforme in altceva decat in omul care mi-am dorit sa fiu.
Stateam in camera mea cand cineva a batut cu mare putere in usa orfelinatului. Speriata, m-am grabit sa deschid usa. Am deschis-o si am ramas intepenita, uitand sa mai respir.
-Megan. De cand nu te-am vazut..a trecut ceva timp.
-Ce cauti aici? spun crezand ca nodul din gat m-a va sufoca.
-Megan, cine este la usa?
Vazand ca nu raspund Dylan a venit grabit spre usa.
-Josh..ce cauti aici? il intreaba Dylan pe barbatul ce statea in fata mea.
Josh.. este omul care m-a torturat cand eram mica.. El a fost prima persoana care m-a adoptat si ultima. Dupa cate batai am primit de la el nu mai doresc sa ma adopte absolut nimeni. Imi este bine, aici, singura. In fiecare seara ma trezesc plangand din cauza cosmarurilor pe care le am cu el.
-Am venit sa o vad pe Megan. spuse cu un zambet tampit pe fata.
-Dylan te rog da-l afara..
-Cred ca ar trebui sa pleci, Josh.
-Nu chiar. Am venit sa o adopt pe Megan.
-S-o crezi tu ciudatule! am tipat neputand sa-mi stapanesc emotiile
Cu greu Dylan l-a dat afara pe Josh. Din cauza galagiei provocate, Judy, femeia care avea grija de noi a parut.
-Ce se intampla aici?
-Josh a venit pe-aici. i-a spus Dylan
-Vino aici. mi-a spus ea deschizandu-si bratele. Am alergat spre ea imbratisand-o foarte strans.
Nu mai plang. Plansul este pentru oamenii carora le pasa. Mie nu-mi pasa.
"Pe drumul vietii m-au insotit si oameni care, la un moment da, mi-au dat branci. Au asteptat un moment vulnerabil, ca sa ma poata impinge, pentru ca numai cazuta jos aveau sansa sa ma calce in picioare. Dar nu i-am lasat si nu i-am dat nimanui satisfactia de a ma vedea la pamant. M-am ridicat cu spatele la ei, pentru ca, daca m-as fi ridicat cu fata, as fi ingenunchiat in fata lor... si, numai Dumnezeu merita sa ingenunchezi in fata Sa. M-am ridicat cu spatele si nu am privit inapoi. Am lasat jos durerile si dezamagirile si mi-am continuat drumul. Ei au ramas acolo jos, in locul in care cazusem eu si, in timp ce urcam pe drumul meu, privin inapoi, ii vedeam din ce in ce mai mici, pana cand au disparut.." am scris in jurnal in acea seara cand trecutul s-a decis sa-mi faca o vizita urata si neasteptata.
Razele minunate ale soarelui imi lovesc fata senina, rugandu-ma sa ma trezesc cu un zambet mare pe fata, soptindu-mi ca astazi v-a fi o zi superba in care voi radia de fericire. Nu. Eu nu am astfel de dimineti.. La mine se intampla contrariul..
