Printre rafturile imaginatiei

Descrierea unui tablou al padurii in decorul iernii

Mașinile traversează zgomotos troienele de zăpadă aflate pe drumul din fata cabanei in care mă aflam.

Pe gemuri se creează încet stele de gheata. Parca dansând pe muzica focului ce trosnește fără graba in șemineu. Afara codrul doarme si visează in tihna in timp ce abia daca se mai aude rău ce șoptește la poalele pădurii.

Cerul atinge vârfurile minților îmbrăcând-i cu nori grei. Aroma rece a văzduhului te lipsește de orice grija, ochii îți sunt mereu atrași de paturile groase si albe cu care erau îmbrăcați toți brazii.

Soarele rotund si palid se ascunde după stratul gros de nori încărcați cu stoluri de fluturi albi din care rareori fluturau câțiva fulgi de nea. Cristalele aflate pe jos scânteiau ușor sub pașii grei ai tatălui meu care aduce un nou braț de lemne. Vântul își oprise răsuflarea atunci când pe horn au început sa se înalte clăbuci albi de fum.

In inima pădurii se mai aude cate o strigare a unei bufnițe singuratice, iar pe zăpada proaspătă se pot distinge ușor urmele unei mici vulpițe ce căuta mâncare.

Cerul începe sa se întunece asta însemnând ca soarele pleacă, iar întunericul va devenii din ce in ce mai intens. Mirosul de rășină este cel mai predominant atunci când vântul destul de slăbit încearcă sa împingă la deal fulgii de zăpadă.

Brazii înalți înconjoară cabana ca si cum ar proteja-o de ceea ce se alfa dincolo de orizont.