Coaliția

Capitolul 1

Capitolul 1

Ivy

Păşeam tulburată pe iarba proaspătă, uitându-mă îngrijorată în toate părţile. Mă simţeam urmărită pretutindeni, simţeam că în orice secundă ceva ar putea să mă tragă de picior, să mă împingă, să mă sperie, dar nimic nu se întâmpla. Locul părea atât de liniştit, ca şi cum ai putea să te aşezi pur şi simplu pe iarbă, să închizi ochii şi să te relaxezi. Mulţi asta ar face. Mulţi care nu erau conştienţi de ceea ce-i urmăreau. Creaturile nevăzute ce-ţi urmăreau fiecare mişcare, care aşteptau pur şi simplu în umbră o noua victimă pe care să o atace, să o terorizeze pentru simplul lor amuzament. Nu toţi credeau, nu toţi vedeau, dar puţinele persoane care o făceau intrau într-un joc periculos din care nu aveau scăpare. 

La prima vedere, oricine mi-ar fi ascultat povestea, ar fi spus că eram nebună, că nu ştiu despre ce vorbeam. Îi îndreptăţeam. Puteai sta acolo ore în şir, tolănit pe iarbă, uitându-te la cer. Puteai crede că toate problemele tale se rezolvau, că erau lăsate în acel loc, evaporându-se treptat în aer. Era linişte, un adevărat colţ de Rai, cum ar spune unii, sau un adevărat colţ de Iad, cum aş spune eu. Copacii transformau acel loc într-un refugiu perfect pentru vară, atunci când soarele ardea în orele de vârf ale zilei acel loc era perfect. Aerul umed te făcea să rămâi pe loc, să te aşezi pur şi simplu pe o bancă şi să te bucuri de aerul rece, bine primit într-o zi de iulie. Părea locul perfect.

Aşa a început totul... 

Într-o simplă zi de vară în care orice fete la vârsta adolescenţei ar alege să meargă într-un mall, să bea un suc şi să dezbată subiectele zilei, noile bârfe, sau aproape orice fete. Fascinată de ideea existenţei paranormalului, mi-am ales un grup restrâns, trei adolescente, cu care puteam cutreiera în pace pe teritoriile Diavolului. Kate nu credea. Simpla ei curiozitate o împinsese spre acel loc, fiind sigură că oricum nu avea să se întâmple nimic. Ochii ei cercetau cu mare atenţie fiecare părticică a acelei plantații, trecând nepăsătoare pe lângă pereţii clădirii, atingându-i alocuri. Era cert că nu credea în ceea ce se afla în respectiva vilă. Ea era cea mai curajoasă, cea care nu credea. Puteam spune că o invidiam, că mi-aş dori şi eu să închid ochii, să nu cred nimic şi să mă plimb alene prin acele locuri. Şi totuşi nu puteam trece cu vederea ceea ce era acolo. Nu puteam spune pur şi simplu „Nu există”, nu puteam ignora siluetele fantomatice ce-mi treceau prin faţa ochilor, nu puteam nega şoaptele pe care le auzeam, visele pe care le aveam. Totul era mai mult decât real. Era un coşmar din care nu aveam scăpare. Mă simţeam constrânsă, neputincioasă, inutilă. Aveam un sentiment de panică ce-mi străbătea întreg corpul şi nu-mi dădea voie să mă mişc, dar cu toate acestea, continuam. Înaintam alături de Kate, sperând că nu am făcut o greşeală prin faptul că o adusesem în acel loc. Regretam că eram în stare de orice pentru o simplă curiozitate, un simplu moft. Şi nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin minte faptul că puteam să distrug întreaga viaţă a prietenelor mele. 

Înaintam cu prudenţă, uitându-ne la ferestrele clădirii in căutarea a... ei bine, nici noi nu ştiam ce căutam mai exact. Doar priveam, în speranţa că nimic nu avea să se întample. Allison ne privea temătoare, de la distanţă, strigând din când în când la noi să ne întoarcem, să o lăsăm baltă, dar parcă nici nu o auzeam. Kim stătea nepăsătoare lângă ea, analizându-ne fiecare mişcare. Ca întotdeauna, neîncrezătoare. La fel ca și Kate, nu înghiţea aceste „prostii”. Doar privea, sperând că într-un final aveam să ne plictisim şi să plecăm din acel loc. Din câte se părea, Kate nu se dădea bătută atât de uşor. Ceva o atrăgea la acel loc. Nu ştia ce, nici măcar eu nu ştiam, dar cert era că ceva ne voia cu orice preţ acolo, voia să-şi facă simţită prezenţa.  Mă întorc brusc spre Allison, strigând-o.

-Vino aici, cu noi. Fii serioasă, ce se poate întâmpla? 

Dădu din cap în semn negativ, dar totuşi făcu câţiva paşi spre noi. Mă întorc spre fereastră, mă uit fugitiv, apoi mă întorc spre ea. „Vezi? Nimic. Nu ai de ce să te sperii.” 

Zâmbisem vag, întorcându-mă spre Kate. Privirea ei era aţintită asupra uneia dintre ferestre, uitându-se îngrozită. Nu scotea niciun sunet, nu făcea nicio mişcare. Pentru o secundă, paralizase de frică. Ridic privirea spre fereastră, iar în secunda următoare puteam simţi cum îmi îngheţa sângele în vene. Nu vedeam decât o umbră întunecată ce părea să ne privească pe fiecare în parte, studiind-o pe fată din cap până-n picioare. Emana o energie rece, negativă, ceva ce te putea face cu uşurinţă să vrei să fugi şi să nu te mai întorci. Şi totuşi nu puteai face asta. Simţeam cum picioarele mele prindeau rădăcini în cimentul rece, ca şi cum acea prezenţă nu ar mai fi vrut să plecăm de acolo. Pentru o secundă, îmi văzusem întrega viaţă trecându-mi prin faţa ochilor. Fiecare dezamăgire în dragoste, fiecare ceartă cu părinţii, fiecare clipă petrecută cu prietenii. Gândul meu zbura departe, parcurgând parcă fiecare coltişor al Iadului. O simţeam. Din acea clipă am fost conştientă că nu mai aveam scăpare. Nu ştiam ce avea să se întâmple, dar un lucru era cert. „Coşmarul abia acum începe.” Îmi spuneam panicată în minte. Atunci, acolo, doar noi patru şi o fiinţă supranaturală. O simplă „păpuşă de porţelan” ce se mişca rapid de la o fereastră la alta, imperceptibilă, dar totuşi atât de vizibilă. Suficient cât să ne facă pe noi să ţipăm.

În secunda următoare m-am întors pe călcâie începând să alerg spre gardul ce împrejmuia curtea vilei. Odată ajunsă la gard am sărit cu grijă, urmată îndeaproape de fete. Ne îndepărtam grăbite cât mai departe de acel loc, sperând că totul avea să fie doar o întâmplare. Speram ca acea prostie nu avea să ne aducă probleme, să nu existe consecinţe, speram ca totul să fi fost un simplu şoc de moment, suficient cât să nu ne mai întoarcem acolo, să dăm uitării şi să ne continuăm viaţa după cursul ei. Cu siguranţă nu asta îşi dorea şi acea fiinţă.

M-am oprit pentru câteva secunde, aşezându-mă pe o bancă. Mi-am scos din buzunar pachetul de ţigări, întinzându-le fetelor câte una, urmând să-mi scot şi eu. O aprind cu grijă şi trag din ea, simţind cum tot acel fum îmi invada plămânii. Încercam în disperare să mă calmez, să-mi controlez corpul şi să-mi alung orice gând din minte. Mă concentram pe ţigara ce o aveam în mână, jucându-mă instinctiv cu fumul ce se răspandea în atomosferă. Nimeni nu spunea nimic, toate eram speriate. Nu eram capabilă să scot nici măcar un cuvânt, îmi era frică să deschid acel subiect. Voiam doar să uit, să trec şi peste această întâmplare de care nu eram foarte sigură că aveam să râd mai tarziu.

-Deci...

Era singurul lucru pe care-l puteam spune în momentul de faţă. Voiam să ştiu ce era acolo, dar ceva îmi spunea că greşeam, din toate punctele de vedere. Curiozitatea mea nu avea limite, nici măcar atunci când ştiam că vieţile noastre ar putea intra în joc. Parcă nici nu-mi păsa de acest lucru. Uram asta. Uram să fiu nepăsătoare în ceea ce mă privea, în ceea ce-mi privea viaţa. Dar un sentiment ciudat îmi inunda sufletul. Voiam să continui. Voiam să descopăr.