Atunci când lumina moare

Foaia

Doar trunchiuri imense ce cad incet ca sufletele pe acest pamant. Doar o grămada de acțiuni ce dansează asemanator frunzelor de aur ce cad pe pământul umed ce a susținut pași toamnei in încercarea ei de a colora meleagurile lumi. Bucăți imense de lemne ce sunt transportate de oamenii ce au doborât viața din acea pădure roditoare, ce au distrus o bucățică de planeta in goana lor după bani. Si sunt duse departe de casa, pe meleaguri străine, duse fără voie pentru a fi mutilate si folosite in scopuri personale. Oamenii sunt șefi, iar natura-i sclavul lor ce le face toate mofturile si nu poate ridica un deget pentru a se împotrivi. Din lacrimile animalelor ce le-a fost furată casa, din suspinele pământului murdar de păcatele oamenilor, din cadavrele trunchiurilor de copaci apare foaia folosită peste tot in aceasta lume. Un rod al raului oamenilor... un obiect mort ce a fost construit din intestinele unor ființe roditoare, cu suflet si cu voce ascultata doar de vântul ce se juca adesea prin podoabele acestora. Dar când vezi o foaie gânduri ca acestea nu le sti căci mintea e aceeasi cu a celor ce au săvârșit aceasta crima si au scăpat nepedepsiți. O foaie... mi de mâzgălituri fără sens ce le-ai arunca căci oricum nu conteaza cu adevarat acele cuvinte... pagini umplute in fiecare zi de copii in ore, cuvinte așternute in kilometri pe hârtie, dar deloc in minte... doar o mulțime de cerneala si imagini ce nu le Cunoști adevăratul scop, sti doar ca trebuie înșiruite deoarece acea foaie trebuie sa folosească la ceva.

Dacă asta e Reprezentația unei foi, atunci in mâinile sale sălășluia ceva ireal, o deformalitate mai importanta ca o simpla foaie. Fiecare colțișor, o alta trăire, toate legate impreuna, dar necunoscute intre ele...pline de emoti diferite, unele sufocate de lacrimile dorului, altele colorate de aripile zambetului...unele moarte, altele impodobite de podoabe...unele pastrate in inima, altele uitate, cazute, neinsemnate... O zvâcnire asurzitoare a inimi iti blochează auzul, iar ochii numai au loc decât pentru acea bucata ce o ți captivă între degetele tremurânde. E o frica, o speranta, un dor, o amintire... o amintire ce ascunde sentimentele unei ființe plecate din lumea pe care o sti depărca inima i-ar fi încremenit, dar tu o simti...ii simti parfumul...ii simti prezenta...ii simti iubirea...ii simti sufletul in viața deoarece sti ceva ce ceilalti nu stiu... sti ca trăiește. Da, stiu ca te-au crezut nebun, dar oricare ar fi adevarul, nu au dreptate deoarece oprirea suferinței prin metoda mințiri creierului de propriul suflet nu e deficienta mentală. Un șirag Sărat iti arde cu asprime obrazul. Ce-ai vazut prin luciul lui înainte ca pământul sa il distrugă asa cum timpul ți-a distrus ție inima? O privire...un zâmbet...un dans...o îmbrățișare...un sărut...

Oh, copile... tu suferi de dor...un dor ce te aprinde si te stinge de nenumărate ori... A plecat? Te-a uitat? Nu... ea nu ar face asa ceva... Te-a iubit, nu-i asa? Mai sti măcar ce înseamnă ,,a iubi"? Ai știut măcar vreodată?

Un duel al inimi cu dorul cel crunt ce ea ți l-a oferit drept dar chiar de la prima întâlnire. Armele lui nici nu le poti numără, in timp ce inima nu are nici măcar un scut. Oh, universale nu ai fi putut si tu sa lași din cruzimea ta si sa oferi inimii măcar o mică protecție ca sa nu cada imediat in negrele abisuri ale depresiei. Dorul tau deține o arma mai puternica decât amintirea ochilor ei mai puri si mai albaștri ca cerul făgăduit de vara sau decât zâmbetul contagios ce nu te puteai opri din al iubi. Are aceasta poza... aceasta amintire ce te sfâșie pe toate colțurile.

Ai zâmbit mult in acea zi, nu? A fost prima oară când chiar a acceptat. Si ai așteptat-o cu sufletul pierdut in marea de iubire si cu creierul ocupat sa calmeze bătăile inimi. Apoi, ai văzut-o. O muza ce se scaldă in lumina argintie a împărătesei de pe cer... un chip conturat de văpaia lenta a lumânărilor ce decorau marginile turnului. Stăteai ascuns in întuneric privind neîncetat raza de lumina, fiindu-ți frica sa nu o stingi de te vei apropia de ea. O sclipire ce ți-a luminat calea spre ieșirea din groapa de întuneric in care ai fost prins atata timp.