~Dulce tradare~

Chapter 1.

Începutul meu vine de cand totul a luat o întorsătură în viața mea la care nu m-am așteptat .
Mereu mi-am pus intrebarea că dacă aș fi fost ca oricare alta fata ar fi fost mai bine dar nu este cum ne dorim noi.

Impresionat așa-i?Viața mea e impresionantă evident nu se poate compara cu viata oricărui fete .

Da eu sunt Lenny  o simplă adolescenta plictisită de viata care nu are altceva de facut decat sa isi petreacă toate verile în casă citind cărți, poate par a tocilara dar defapt nu sunt așa.
Mi-am terminat liceul și acum urmez o facultate de design .
Încă locuiesc cu părinții mei ceea ce e super enervant dar de data asta nu o să mai fie asa ,am de gand sa ma mut într-un apartament la capătul orașului fix lângă ocean ceea ce mă face să mă bucur și mai mult,e primul meu an la facultate si am foarte mari emoții chiar mai mari  decât le aveam în prima zi de liceu. Sunt sigura ca iarăși nu o să fiu băgata de nimeni in seama si o să rămân la fel  dar asta macar mă face să mă simt mai bine fiind un avantaj pentru mine sau așa cred.

În dimineața asta ca de fiecare dată mă trezesc cu capul în pernă și obosită după o noapte petrecută citind cărți și iarăși fiind sigura ca o să  mă bată mama iar la cap cu "ți-am zis mereu să te culci devreme și să nu mai citesti atât  și bla bla bla "aceleași replici de când m-am născut.
Mă ridic din pat încercând să îmi susțin picioarele să ajungă la baie, o simpla chestie pe care o face lumea cred.
Chiar dacă sunt la design tot încă nu mă pricep să mă îmbrac ,deci orice as purta trebuie să aibă  culoarea  neagra ,nu nu țin doliu dar mi se pare ca imi sta cel mai bine asa.

Imi aleg o pereche de pantaloni negrii împreună cu un hanorac fiind tot  negru .

Ies din camera mea și parcurg cu pasi lenți holul . Pereții plini  de poze îmi atrag atenția  ,poze de când m-am născut, poze încă de
la grădiniță ,poze vechi care se întind până la  capătul holului până   observ crapatura  din perete care îmi paralizează tot corpul simțind furnicaturi pe șira spinării, nu o să uit niciodata ,nici macar dacă mi sar șterge memoria ce sa întâmplat .

De când m-am născut am fost un copil problema sau cum îmi ziceau părinții, dar defapt toată acea ura pe care o purtam îmi stricase toată viața, nimeni nu mia fost alături și nici atunci când am fost batjocorită de toții copii și lăsată pe dinafara .
Durerea pe care am simtit o în momentul acela a fost prea puternică și mi-a  controlat mintea .
Am pierdut tot ,pe toți, prietenii care îmi erau defapt dușmani și aflam ce  erau  doar după ce  toată scoala radea de mine si ma făceau în toate felurile doar pentru că eu nu eram asa cum credeau ceilalți că sunt .
Am realizat la un moment dat ca sunt o pacoste și că nu ar fi trebuit să mă nasc dar am trecut peste chiar dacă toate tăieturile alea au rămas încă imprimate pe pielea mea ca un tatuaj .

-Inca iti mai amintești?

-Huh?

- Uite stiu ca iti e greu dar ...

-Dar trebuie să uit !Stiu asta si nu trebuie să îmi mai explici .

-Bine!micul dejun e gata !Dacă îți e foame găsești jos mâncare.

-ok.

Ea e mama ,nu se implica prea mult in viata mea si o cred deoarece isi petrece anii cu cel care il credeam tata sau cum sar zice "Daca e fata nu ma intereseaza "e ceva neobisnuit sa fii un tata si sa nu iti pese de propriul tau copil dar eu deja m-am cam adaptat cu asta.
Cei drept am simtit mereu lipsa lui dar lui nu ii păsa ,tot ce făcea el era sa stea acasă sau să meargă la curve lăsând-o pe mama sa ma crească.

Imediat după ce îmi revin ,cobor scările și mă îndrept spre bucătărie să văd ce avem de mâncare,imediat mirosul de clătite se năpusti asupra nasului meu .
Ador clătitele sau in general tot ce înseamnă dulce .
Mă indop cu câteva clătite și mă gândesc la ziua care urmează și la cate emoții o să am înainte să intru în legendară facultate de design.
Riverwool e cea mai mare facultate din oraș cei drept și cea mai pretențioasă,  doar ca acolo intra doar  cei care au o medie foarte mare ,nu pot să zic că am media așa mare dar anul asta am putut să îmi rezerv un loc în facultate  .

Mă ridic de la masa si ma îndrept sfioasă spre scări auzind din nou câteva țipete dintr-o  camera .
Nu ezit și intru in camera mea încercând să îmi limpezesc mintea și încercând să mă calmez .
Mă ridic pe călcâi și încerc să îmi iau cartea preferată din dulap pentru a citi .

Mă așez pe canapeaua de culoare verzuie și îmi așez cartea plina de cuvinte de iubire pe care nu cred ca o să le aud vreodată din gura unui băiat adresandu-se mie in fata ochilor .
După 8 ore încontinuu la care doar am citit ,un somn adanc se năpusti asupra mea ne mai putând să îi fac față adorm instant .