Last Breath

#4 Scrisoarea

O senzație de vomă mă izbi în stomac și mi se opri în gat, un iz puternic, imbacsit se imprastie prin camera goala, amlificandu-mi mai mult starea de groaza care mi se instalase in corp inca de cand am deschis ochii...
Ma simteam abandonat...singur...terifiat...intr-o cladire imensa...intr-o lume parca desprinsa dintr-o poveste pe care niciun pusti de 5 ani n-ar trata-o cu vreun pic de credibilitate...
Sangele era intr-adevar proaspat...cel putin asa se simtea la atingere, speram din tot sufletul sa fie de la vreun animal, desi subconstientul meu imi spunea altceva...Oh...de-as gasi un mesaj, o corespondenta, ORICE !...
" Nu mă duc sus...e prea riscant " și-asa abia ma tineam pe picioare, mi le simteam greoaie, dar in acelasi timp si slabe, nesigure...
Am trecut pe langa seiful care lucea perfect in acea bezna de mormant, ca din cand in cand sa licareasca o mica scanteie, de la siguranta veche de pe perete, astfel camera fiind luminata pret de cateva secunde. Am dat niste cutii la o parte, primele pe care le-am atins, aflandu-se intr-o pozitie verticala, pe care le am izbit de solul prafuit al subsolului, in camera imprastiindu-se un nor imens de praf, iar ecoul camerei amplifica si mai tare sunetul produs de cutiile de lemn in momentul in care se izbira de solul rigid, inchegat cu sange. Daca pana atunci nu vedeam mai nimic din cauza intunecimii, acum vederea mea si camera aceea devenisera un intreg, mii de particule de praf intrandu-mi in ochi, orbindu-ma pret de cateva secunde...M-am ghemuit ( asa cum am putut ) prin orificiul acoperit de cutii, si m-am strecurat, ca un soarece fugarit de o pisica, prin acea noua incapere.
Fata de camera precedenta, aceasta era cat de cat luminata, cateva firisoare de lumina facandu-si loc printre spatiile lemnului copt de deasupra, ce-mi servea drept tavan...nu eram un om prea inalt, dar incaperea era intr-adevar mica, fiind nevoit sa stau incovoiat...M-am asezat intr-un colt al camerei, rezemandu-ma de o masuta mica de lemn, uitata de lume, o plapuma mare si groasa de praf ii servea drept fata de masa...Am pus o mana pe masa, timp in care cu cealalta imi masam constant capul, inca sangerand, simtind cum imi pulseaza, gata-gata sa erupa si sa explodeze in toata incaperea...mana mi s-a oprit intr-un loc al mesei, am luat obiectul necunoscut in mana si l-am pipait cu bagare de seama, incercand sa-i dau praful la o parte, si sa descifrezi ceva de pe el, lucru cam greu in acea obscuritate. Parea ca o foaie de pergament, incretita, dar care era destul de rigida, ca scoarta de copac...
Am continuat sa suflu si sa dau praful de pe ea la o parte, in fata ochilor mi s-au ivit cateva pete de cerneala, o cerneala cu o tenta mai rosiatica, spre visiniu...am apropiat pergamentul de firisoarele de lumina, si o pelicula subtire de transpiratie mi se prelinse pe frunte, sangele inundandu-mi creierul...cu o ultima forta m-am apucat de coltul mesei, respiratia mi s-a intretaiat si am simtit ca ma prabusesc...era o scrisoare...scrisa cu sange...