Last Breath

#7 Tunelul și trapa

...Mă trezesc exact în locul în care am adormit, în aceeași poziție încovoiată, sângele pulsându-mi puternic în creștetul capului, ca într-o menghină.
Nu mai avea nici un rost să mă ascund la nesfârșit, aș fi murit oricum fără apă sau mâncare...M-am îmbărbătat și m-am ridicat în picioare, atât cât îmi permitea tavanul, și am facut un ocol al încăperii. Pe masă, în aceeași poziție în care l-am lăsat, se afla pergamentul, în rest, nimic...m-am așezat pe vine și am pipăit pereții camerei. Degetele mi s-au oprit pe o încrețitură a peretului, ce se desprindea puțin de pe peretele mucegăit. Am tras cu unghiile de marginea plăcii, din vârful degetelor ivindu-se câteva firișoare de sânge, de la așchiile ce-mi intraseră pe sub unghii...
Am strâns din dinți, pentru a nu face zgomot, și am tras în continuare de placa de lemn, până ce se desprinsese cu putere din perete, camera inundându-se cu praf și duhnind a mucegai...Dupa ce-am deschis ochii, în față mi s-a ivit un tunel obscur, plin cu pânze și alte viețuitoare de mărimi mici ce-și duceau traiul acolo de foarte mult timp. Fiind mânat de curiozitate și împins de necunoscut, m-am așezat în patru labe și am înaintat în tunelul murdar și plin de mister...
Pe jos era umed, palmele îmi fiind pătate cu o secreție incoloră, dar lipicioasă, iar fața îmi era împânzită la propriu, de către pânzele construite de păianjenii ce se dădeau acum in lături, fiind nevoiți să-și construiască un alt adăpost...
După aproximativ 2 minute de mers târâș încontinuu, prin intuneric și printr-o perdea subțire de pânză, m-am izbit cu capul de ceva ce părea a fi capătul tunelului...mi-am masat preț de câteva secunde capul care oricum îmi era rănit de la lovitura primită, și, din nou, am pipăit cu aceeași exactitate peretele pe care nu-l vedeam, dar îl simțeam...

Nimic...

Inima a început să-mi bată nebunește în corp, sângele să mi se închege în vene, iar gâtul mi-l simțeam uscat, strâns parcă de niște mâini pe care nu le vedeam...Disperarea mi s-a instalat încet-încet în corp, teama cuprinzându-mă, aflat în necunoscut și nesiguranță...
Nu mă mai interesa dacă eram auzit sau nu, eram blocat într-un tunel întunecat și murdar, într-un loc necunoscut mie...Am început să izbesc cu pumnii in pereți, respirând sacadat, scotând niște sunete guturale, neinteligibile, de la efortul consumat...

Într-un final, izbind cu pumnii în tavan, o parte destul de mare din acesta săltă câțiva centimetri în aer, ca mai apoi să cadă și să devină un întreg cu tavanul. Era o trapă !.. Bătăile inimii îmi acceleraseră, în timp ce împingeam cu toată puterea de care eram în stare în trapa care, într-un final, se deschisese.

Am împins-o cu ambele mâini până ce se izbise de podeaua noii incăperi. Entuziast, m-am ridicat în mâini și mi-am șters hainele de praful și pânza care mi se lipise de corp...