Pierdusem o grămadă de sânge. Realizam asta din cauză că simțeam mult mai puternic și mai rece vântul pe pielea mea ce căpătase o paloare de strigoi. Mi-am privit mâna pe care se conturau acum vizibil vene subțiri, albastre, în lumina lunii.
Niciun felinar nu era aprins. Umbre macabre se întindeau pe șosea, frunzele foșneau sălbatic, o bufniță buhăi în depărtare în timp ce puteam jura că pot auzi gândaci și alte vietăți târându-se pe pământul uscat.
Mi se pare mie, sau chiar sună ca un început cu vampiri?
Am închis ochii, chemându-l pe Adrian în vis, rugându-l să se grăbească. Cu toate că între noi era o legătură puternică, știam că nu îmi va primi mesajul. Nu exista telepatie, ce pușca mea.
Și totuși, parcă mama natură a vrut să mă contrazică, pentru că în acel moment am auzit niște frâne bruște și o mașină a oprit lângă mine. Privirea îmi era încețoșată, dar după statură puteam jura că era prietenul meu cel mai bun. Adrian m-a luat în brațe de parcă aș fi fost o pană. M-am agățat de el de parcă ar fi fost ultima verigă care mă mai ținea în viață.
- Ți-a luat mult să ajungi, am mormăit.
El nu îmi răspunse nimic. Deschise portiera și aruncă niște lucruri pe jos. Mă întinse pe banchetă, îmi îndoi cu grijă genunchii. Am adormit imediat.
***
M-am trezit cam după amiază. Știam asta după soarele care bătea puternic în geam. Am privit printre gene camera pentru câteva milisecunde, înainte ca ochii să mi se deschidă larg, cât două cești de ceai. Nu era camera mea. Nu era apartamentul meu.
Inima a început să-mi bată cu putere. Nu mai puteam respira. M-am ridicat repede din pat, și am simțit că înnebunesc. Singura piesă de vestimentație care mai rămăsese pe mine era preferata mea pereche albă de boxeri dantelați.
Am început să umblu prin cameră, încercând să găsesc un indiciu cu privire la locul unde mă aflam. Nimic. M-am oprit în fața oglinzii cu ramă aurită. Spatele îmi era bandajat. Feșe elastice îmi presau rana și susțineau tifonul aflat de desubt, întinzându-mi-se pe coaste și umeri. Am deschis dulapurile - goale -, noptierele - un păianjen își făcea cuib într-un sertar-, căutând ceva cu care să mă pot acoperi.
Am renunțat, într-un final. M-am așezat înapoi pe pat, rememorând seara trecută. Vânătoarea. Adrian venise să mă ia. Poate aceasta era casa lui. Bogat tipul. Da, nu mai văzusem în viața mea unde locuia. Poate pentru că își făcuse domiciliu stabil la mine acasă, dat în vedere că părinții lui aflaseră de micile -mari- afaceri cu droguri și l-au dezmoștenit, dându-l în stradă. Totuși, porobabil că fiind o urgență ai lui nu stat pe gânduri și m-au ajutat. Sau poate că pur și simplu erau plecați într-o altă croazieră.
Am ieșit din cameră, fără să-mi fie jenă dacă Adrian m-ar fi văzut dezbrăcată. Uneori, când mă grăbeam, mă plimbam prin apartament complet goală, căutând după chei, sau îmi luam rujul din geantă. Și în verile calde, când ne jucam jocuri video, renunțam la vestimentație. Era ca un frate pentru mine. Ei bine, un frate mai neconformist.
- Adrian? Adriaaan!
Mă plimbam prin casă, căutându-l. Am văzit o cameră foarte luminată, părând goală, privită dintr-o parte. Bănuind că e sufrageria, am intrat. Pe un fotoliu stătea o doamnă în vârstă, cu păr cărunt. Când mă văzu urlă, scăpând ceașca de cafea din mână. Covorul alb și pufos se pătă.
- Cine ești? Ieși din casa mea!
- Doamnă Morrison, dacă mă lăsați să vă explic...
Femeia se ridică în picioare cu o privire serioasă.
- Nu știu despre cine vorbești. Ieși acum sau chem poliția.
M-am retras înapoi cu spatele și când am ieșit din raza ei vizuală am început să alerg. Picioarele îmi cedau încetul cu încetul, nu eram complet refăcută. Nici măcar nu știam unde era ieșirea. Am privit înapoi, să văd dacă mă urmărește. Și... tocmai în acel moment m-am ciocnit de ceva. Sau mai exact... de cineva. Mi-am ridicat fața, și abia mi-am reținut un țipăt.
Un bărbat de vreo douăzeci și opt de ani se uita la mine de sus. Am simțit cum mă înroșesc. Se auziră pași de pe coridor. Aceeași femeie bătrână începu să urle în germană. El îi răspunse în aceeași limbă, apoi își dădu jos puloverul și mi-l puse pe umeri, tragându-mă într-o cameră. Din scurta și rapida lor conversație mi-am dat seama de trei cuvinte, pe care le auzisem de multe ori înainte, și pe care le înțelegeam, cu toate că nu știam germană: ”curvă”, ”nu”, ”iubită”. Desigur, nu toate în aceeași frază. Mi-am strâns poloverul mai bine în jurul meu și am simțit cum mi se face dor subit de casă. De Adrian.
L-am studiat și ochii mi s-au dilatat de uimire. Dave, cred. Dan. Nu. Darryl. Venise înapoi după mine.
- M-ai salvat, am spus într-un final, știind că tăcerea mă va face suspectă. De ce?
El m-a privit în ochi. Erau albaștrii, de culoarea mării la o adâncime de peste doue două sute de metri. Își întoarse rapid capul, se ridică în picioare agitat, și privi pe geam.
- Ce îți mai amintești?
Eram egoistă. Mă gândeam la mine. Găseam motive de-a dreptul puerile de a ucide oameni. Și îmi plăcea. Darryl. I-am contemplat spatele. Avea un spate lat, ce se îngusta la șolduri. Bluza gri îi stătea mulată, punându-i în evidență omoplații și fiecare curbură a bicepșilor și tricepșilor. Mă simțeam atrasă de el.
Știam că nu puteam renunța. Nu acum. Îl aveam în fața mea pe fiul bătrânului care mă lăsase să mor. Bătrânul care îmi dăduse un motiv să-l omor. Era un om rău, deci trebuia să dispară de pe planetă. Pentru a o face mai bună. Și a câștiga bani.
S-a întors înspre mine, și s-a apropiat, stând în fața mea în mai puțin de două secunde. Mă prinsese cu garda jos. Am făcut ochii mari, simțindu-mă ca o prizonieră.
- Desigur, încă nu te poți gândi la ce ți s-a întâmplat. Cred că e oribil.
- Îmi pare rău, îmi șopti la ureche. Oricine ți-a făcut asta nu te va găsi aici vei fi în siguranță. Cât despre femeia pe care tocmai ai întâlnit-o, mama mea, nu te va mai deranja. I-am spus că ești iubita mea și vei sta aici până te vei recupera. Este decizia ta dacă vrei să se întâmple mai repede sau mai târziu.
Ochii mi s-au umezit. Nu știam de ce plângeam. M-a cuprins în brațe, probabil fiindu-i milă de mine. Simțeam bunătatea radiind din el. Mi-am afundat capul în umărul lui, urându-mă că îi voi omorî tatăl.
L-am îmbrățișat. Puloverul căzu de pe mine și am rămas goală în brațele lui.
