Scuzati ca am re-postat... din pacate am ales ratingul gresit... Imi cer scuze pentru mailul in plus :D
ATENȚIE!! DRAMĂ, SÂNGE ȘI DROGURI.
Într-o lume în care răul e la fiecare pas, Ess se hotărăște să facă ceva, fapt care îi aduce și îmbogățire. Victimele? Șarțatani, hoți, indiferenți.
Capitolul 1:Pilot
- Hai, taie-mă. Nu fi așa un idiot.
Cine ar putea crede că un dealer de droguri ar putea fi speriat de o lamă de cuțit, și asta nu când e pe pielea lui... Vi-l prezint pe cel mai bun prieten al meu Adrian, furnizorul meu căruia îi datorez fiecare zi în care am plutit în al nouălea cer, fiecare zi când mi-a oferit mostre pe gratis. Ei bine, banii ăia trebuie transmiși mai departe, și bunătatea nu face parte din planul celor din vârful piramidei. Așa că trebuie să fac cumva rost de acei bani... și cât mai curând.
- Frate, până când o să înceteze mâna ta să tremure, o să îmi crească o barbă mai stufoasă decât a unui călugăr!
I-am luat cuțitul elvețian din mână și m-am îndreptat spre oglindă. Nu m-am obosit să îmi dau jos bluza. Aveam să tai peste. Și, după cum știți, elvețienii sunt foarte renumiți în chestii tăioase, nu numai în brânza cu găuri. Mi-am privit spatele în oglindă, am lipit lama de coloana mea vertebrală, amintindu-mi clar anatomia omului, ca să fiu atentă să nu secționez un nerv. Aș fi rămas paralizată, nu aș mai fi adus banii și Adrian ar fi murit. Deci, n-ar fi fost bine. De unde știu atâtea despre medicină? Ei bine, sunt studentă în anul doi la Oxford.
Dar astea fac parte din detalii așa că nu o să vă obosesc.
Am simțit lama rece a cuțitului cum trece peste usturător peste spatele meu. Apoi am așteptat plăcere. Da, puteți să mă credeți o masochistă. Pentru că chiar sunt. Știu sentimentul pe care care îl simt cei emo când se taie. Iar mă pierd în detalii.
- Ess, sângerezi cam tare... mi-a spus Adrian.
Nu că nu aș fi știut. Am zâmbit morbid, în timp ce îmi vedeam prietenul meu pălind. Îmi era așa de drag de el când își făcea fără rost griji pentru mine.
Am spălat cuțitul de sânge și l-am pus la loc în cutia lui satinată.
- Hai să mergem. Trebuie să începem înainte să rămân fără sânge.
Am ieșit din apartament, verificând înainte dacă era cineva care ne-ar putea vedea. Mi-am pus un prosop pe spate, ca să nu îmi observe nimeni tăietura adâncă, și, în plus nu voiam sa îmi murdăresc jacheta bărbătească Paul Smith pe care fratele meu mi-a dat-o înainte să plece. Pe lumea aialaltă. Adrian încuie ușa și mă goni înspre lift. Am coborât rapid, simțind capul cum îmi vâjâie. Am căutat în geanta mea cu urgențe și am scos o cutie enormă cu aspirină. Mi-am turnat câteva în palmă și am început să le mestec zgomotos,provocându-i probabil o cădere nervoasă lui Adrian. Ajunși jos, l-am salutat pe domnul Wallace, portarul clădirii cu apartamente de lux in care locuiam. Era un bătrânel foarte simpatic, slăbuț, cu ochi negrii sticloși, care purta de fiecare dată ochelarii lui de baga din tinerețile sale. Mi-a oferit un zâmbet cald și mi-a făcut cu ochiul, în timp ce îmi ținea ușa. Am luat BMW-ul X6 de culoare neagră, lăsându-l pe Adrian să conducă, și am pornit. Desigur, probabil deja vă mirați. Apartament de lux, BMW X6. Probabil că dacă aș fi vândut mașina atunci aș fi plătit datoriile plus un încă câteva luni asigurate. Dar, aveam și eu mândrie. Și în plus, îmi era dor sa îmi procur banii în felul meu propriu.
Adrian a tras pe dreapta la ieșirea din oraș și m-a lăsat. M-a scos din mașină și m-a întins pe burtă în mijlocul străzii. Mi-a dat jos jacheta, a luat prosopul, și l-am văzut pălind când mi-a văzut rana.
- Esmeralda, trebuie să te ducem la un spital. Tu nu știi.. nu știi cum arată.
- Mă simt bine, da? Lasă vorbăria, continuă-ți treaba și lasă-mă să trag un pui de somn până vine omul.
Am închis ochii știind exact ceea ce urma să facă. Am auzit foșnetul bancnotelor. Le înmuia ușor în sângele din prosop și le arunca în jur. L-am auzit punându-și portofelul în buzunar și calculând cam cât de mult îi datoram, apoi pașii să s-au depărtat de mine, a deschis portiera, a închis-o, și a plecat.
Acum, până voi adormi, vă voi spune povestea mea. După cum probabil ați aflat, numele meu este Esmeralda. Mama mea era înnebunită după Cocoșatul de la Notre Damme, așa că mi-a pus numele țigăncii. Frumos, nu? Ce- drept, tatăl meu era un tip latino, de unde am și pielea creolă, ochii negrii, si părul brunet. De la mama am primit firea explozivă și reformatoare. Și într-o combinație uluitoare, eu am ajuns să iau câte ceva rău de la fiecare.
Scopul meu?
Să fac lumea mai bună.
Metoda: Îi aleg pe cei mai răi și reci la inimă, îi ucid și mă îmbogățesc. Puteți spune că sunt un fel de Dexter, dar eu și profit de pe urma prăzii.
Probabil vă mirați că mă pot pune să... să... hm .. adorm cât timp stau întinsă pe stradă... dar e așa... așa...
Am auzit frânele unei mașini scârțâind brusc. Am deschis ochii larg. Deja se întunecase. V-am spus deja că străzile sunt comode. Sau nu v-am spus? Cred că am adormit. Și nu, nu mi-e frică de hoți. Pentru că eu sunt unul. Am simțuri foarte ascuțite. Mi-am mișcat insesizabil degetele mâinii, în timp ce doi bărbați își apropiau botul pantofilor negrii proaspăt lăcuiți de fața mea. M-am strâmbat. Oricum nu mă vedeau.
- Să sunăm o ambulanță, am auzit o voce mai tânără.
- E deja moartă, spuse cel mai în vârstă, în timp ce îmi lovi nasul cu piciorul. Mirosul de cremă de pantofi îmi invadă nările, și m-am abținut cu greu să nu tușesc.
Tânărul se auzi din nou.
- Atunci la poliție.
- Tu nu observi, Darryl? Fata asta a fost omorâtă și jefuită. Poate hoții mai sunt încă pe aici. Poate chiar acum se îndreaptă înspre noi. Acum treci în mașină și las-o în pace, până nu murim și noi cu ea.
I-am auzit depărtându-se, dar nu înainte să trag cu ochiul cum bătrânul culegea bancnotele de zece lire de pe jos.
- Hoții ăștia chiar nu știu să strângă totul.
Le băgă în buzunar, fără să acorde nicio importanță sângelui meu coagulat. A intrat în mașină și a demarat în viteză, făcând praful să mă înăbușească. Am tușit. MI-am scos telefonul din buzunar și l-am sunat pe Adrian. Căsuța vocală.
- Adrian, răspunde. Știu că ești pe canapeaua din apartament, uitându-te la meci. Răspunde sau te omor.
Imediat l-am auzit ridicând receptorul.
- Vreau să îmi cauți tot ce știi despre proprietarul mașinii NM-34-KDP. Un Lamborghini Gallardo verde. Înseamnă că bătrânul are bani.
- Ess, ești sigură că încă mai vrei să faci asta? Putem vinde mașina...
- Nu. Pe lângă că e nenorocit mi-a mai și furat banii și m-a lăsat să zac acolo. De parcă nu ar avea destui. Și în plus îmi e dor de patul meu.
- Voi vedea ce pot face. Vin să te iau.
I-am închis telefonul și m-am așezat din nou comod, așteptând să adorm. SImțeam din nou fiorii vânătorii, așteptarea de a prinde prada. Am zâmbit, trecând în lumea viselor, știind că în vreo cinci zile lumea va fi cu un nenorocit mai puțin.
***
E încă doar o idee, dar aștept părerea voastră :D. Nu vă faceți griji în legătură cu celelalte povești, voi continua să scriu la ele, deja am jumătăți de capitole.
Vă aștept cu voturi și comentarii! Vă mulțumesc că ați citit și scuze anticipate eventualelor greșeli.
