Encrypta

3, Brotherly love

Am stat si m-am gandit mult....Morgan a facut o harta dupa desenele din tunel care ar trebui sa ne duca la carte. Vom pleca maine seara din oras. Dar inainte sa parasesc locul asta, trebuie sa mai fac ceva....Vreau sa ii vad pe ai mei, sa stiu ce mai fac, daca sunt bine.....E ciudat ca in doi ani de zile abia daca m-am gandit de vreo trei ori la ei si ca nu mi-a trecut niciodata prin minte sa ma intorc la vechea mea casa, doar ca sa vad ce fac, fara ca ei sa ma vada. Asta ar fi prea dureros, dar in momentul de fata chiar nu-mi pasa. Maine voi parasi orasul asta. Poate pentru totdeauna. Sunt constienta ca nu mai exista cale de intoarcere. Viata mea de dinainte de seara care mi-a fost fatala e istorie. Nu ma pot intoarce in timp, asa ca trebuie sa merg inainte si sa uit trecutul. Dar asta dupa aceasta seara. Trebuie sa-i mai vad o ultima data pe mama si tata. A, da, si fratele meu. Nu ne intelegeam noi asa bine, dar pana la urma e tot frate-miu si tin la el. 

M-am indreptat spre iesirea din cimitir sperand ca....

-Incotro, zana?

Mda, nu aveam nicio sansa sa plec de aici fara ca Morgan sa imi iasa in cale. Si daca afla unde ma duc, atunci nu am nicio sansa sa ies de-aici. Orice scuza as folosi ca sa ma lase sa ies, probabil ma va urmari si ma va opri inainte sa fac ceva ce el ar numi "prostesc". Nu e chiar asa riscant pe cum isi imagineaza el.

-Merg sa imi cumpar niste cizme.

-Cizme? intreba el, ridicand o spranceana. E clar ca n-a gustat gogoasa.

-Da. Am o singura pereche si sunt foarte demodate, zic eu straduindu-ma sa par convingatoare.

-La ora asta?

Mdaa, e unspe noaptea.

-Stiu un magazin nu foarte departe de aici care e deschis non-stop.

-Mhm.....bine, zise el plecand nepasator. 

Wow, ma asteptam sa fie mai greu de atat, dar cred ca are si el pregatiri de facut si alte chestii...

Ies din cimitir si dau coltul. Trebuie sa astept in statia de autobuz, dar, spre fericirea mea, nu foarte mult, deoarece acesta si-a facut aparitia relativ repede. Ma urc in el. Sunt numai 3 statii pana acasa, deci n-o sa-mi ia foarte mult. Surpriza: la prima oprire, urca in autobuz controlorul. Mdaa, nu mi-am cumparat bilet. N-am mai iesit din cimitirul ala de foarte mult timp, deci am cam uitat cum e cu biletele de autobuz. Si nici n-am bani la mine.

-Tichetul, domnisoara!

Sunt nevoita sa cobor la urmatoarea statie. Ce controlor idiot verifica bilete la 23.30????? Unul fara viata personala probabil. Mai sunt cativa kilometri pana la locul pe care in urma cu doar doi ani, obisnuiam sa-l numesc ''acasa''. Incep sa recunosc strazile, casele. Totul e neschimbat. E ca si cum n-as fi murit in seara aceea, ca si cum m-as intoarce acasa de la clubul acela chiar acum si mi-as putea continua vechea mea viata de unde ramasese. Amintirea ultimelor mele clipe e atat de vie in mintea mea in acest moment. Ma distruge faptul ca mi-am recunoscut ucigasul, dar ca nu imi pot aminti cine era. Nu tin minte decat cele cateva clipe de soc pe care le-am resimtit pana cand mireasma mortii m-a sufocat. Moartea miroase a sange. Si a trandafiri salbatici. E o combinatie ciudata daca stai sa te gandesti....Asta era casa sotilor Brown. Cei mai oribili vecini posibili. Genul de oameni care suna la politie sustinand ca '' la numarul 32 e o zarva infernala. Nu putem sa dormim. Muzica aia de-a dreptul monstruoasa ne sparge timpanele'', cand defapt tu esti acasa doar cu vreo trei prietene si volumul nu e chiar atat de ridicat. Deasupra gardului se inalta nucul din curtea mea. Fosta mea curte. Nucul sub care invatam vara. Nucul sub care am avut parte de primul sarut. Am ajuns in fata casei mele si un val de nostalgie m-a cuprins. Am vrut sa traversez, dar o silueta a intrat pe poarta casei. Fratele meu. Nu pot sa cred ca l-am revazut dupa atata timp pe cap de dovleac asta. Dupa cum a trantit poarta, mi-am dat seama ca era nervos. Am traversat si am patruns in curte cand frate-miu tocmai trantea si usa de la intrare, atat de tare ca pot sa jur ca inauntru a cazut tencuiala de pe perete. Pana aici, nimic nou.