Why was I born?

Capitolul 1

''Tu nu eşti bună de nimic!''a ţipat la mine şi palma ei a făcut contact cu obrazul meu  pentru a doua oară.
''Dar..'' nici nu am terminat propoziţia că am mai primit o palmă.
''Nu îmi pasă.Eşti un eşec.Nimeni nu te-a vrut niciodată.''a început iar să ţipe la mine.
''Dar nu am făcut nimic.''am ridicat şi eu tonul la ea.Până la urmă,nu făcusem nimic.
''Să nu îndrăzneşti să mai ridici vreodată tonul la mine.Sunt mama ta!''mi-a dat o palmă atât de tare,încât capul mi s-a întors într-o parte.


Am fugit repede sus,în camera mea,sperând că o să pot să am parte de linişte.M-am dus la baie şi am început să plâng,speriată de ceea ce se reflecta în oglindă.Eram chiar eu.Pe faţa mea încă era vizibilă urma lăsată de palma mamei mele.Pielea mea,nu de mult albă ca laptele,era acum roşie ca un rac.Mi-am pus mâna peste lovitură,un geamăt de durere ieşind necontrolat.

Am ieşit din baie,şi m-am îndreptat spre geam.M-am aşezat pe pervazul lui,privind copacii din faţa casei.Mereu mă relaxau.Din senin,uşa s-a deschis larg la perete,iar tata a intrat nervos în camera mea.M-a analizat pentru o secundă,din cap până în picioare.

''Cine ţi-a făcut asta,Emma?''s-a aşezat lângă mine,şi mi-a mângâiat uşor obrazul.
''Mama..''am murmurat,uitându-mă în jos.
''Ce?''s-a ridicat şi a ieşit nervos din cameră.Oare ce vrea să facă?

S-au auzit nişte ţipete de jos.Oare ce se întâmplă?Am fugit repede până la scări.Ţipetele se auzeau din bucătărie.Am coborât încet scările,şi m-am îndreptat în linişte spre bucătărie.

''E un copil problemă!''i-a reproşat mama,ridicând tonul.
''Dar e copilul nostru!Şi nu merită să o maltratezi aşa!''a spus tata,dându-i o palmă.Asta e ciudat,pentru că nu l-am mai văzut vreodată pe tata să dea în mama.
''Ba merită.Aduce numai necazuri!Nu ştie nimic!'' a ridicat  tonul.
''E clasa întâi!E normal!'' a spus tata ridicând iar palma asupra mamei.
''Puţin îmi pasă!Ne face de râs!''a spus,luând un cuţin din dulap şi înfigându-i-l în inima.

Tata a ţipat şi s-a prăbuşit pe jos,pe gresia rece.Am început să plâng şi am fugit în camera mea,trântind uşa.Nu e corect.De ce mie?Tata era singura fiinţă care mă iubea cu adevărat.Acum poate o să mă omoare şi pe mine.Oricum,nu sunt bună de nimic.Are dreptate.Din cauza mea a murit tata,iar eu nu pot face nimic acum.Mi-am pus perna pe faţă şi am început să ţip.

Se făcuse linişte.Prea linişte.Am coborât jos,în bucătărie,dând de cadavrul tatei,care zăcea pe jos într-o baltă de sânge.Am simţit cum lacrimile îmi inundă ochii.Am ieşit rapid din bucătărie,şi am urcat sus,sperând că o voi găsi pe mama.Mi-am şters lacrimile cu dosul palmei şi am deschis uşa camerei de oaspeţi.Am intrat şi m-am uitat la tablourile de pe pereţi.''Eram o familie fericită'' şoptesc şi mă uit în gol.

Un zgomot puternic,asemănător unei împuşcături,a răsunat în toată casa.Am ieşit din camera de oaspeţi,încercând să îmi dau seama de unde se auzise zgomotul.Am intrat rapid în camera părinţilor şi am rămas încremenită.Mama zăcea pe jos,într-o baltă de sânge,care se mărea din ce în ce mai mult.Într-o mână avea un bilet,iar în cealaltă mână,un pistol.

-end memories-

Cu singuranţă,aceea a fost cea mai rea zi din viaţa mea.Defapt,de atunci,viaţa mea a devenit din ce în ce mai rea.Acum stau împreună cu mătuşa Hellen,sora mamei.

''Emma,vino puţin.''s-a auzit uşa mătuşii din bucătărie.
''Imediat.''

Am coborât rapid în bucătărie,văzând-o pe mătuşa Hellen la masă,cu o foaie în mână.Mi-a făcut semn să mă aproprii,şi asta am făcut.

''De ce ai nota 8 la purtare?''m-a întrebat pe un ton arogant.
''Eu..''m-am uitat în jos,amintindu-mi de bătaia mea cu Marie.Marie e genul ăla de fată ''populară'' din liceu.
''Tu ce?''a început să ţipe.
''Marie a sărit la bătaie.Dar eu m-am apărat.Dar ea...a minţit..''am lăsat capul în jos.
''Apărare spui?''s-a ridicat de la masă.
''Da..''am spus încet.
''Eu te-am crescut,am avut grijă de tine..şi tu aşa mă răsplăteşti?Cu note mici?''ţipă şi se apropie de mine.
''Nu e de ajuns că părinţii tăi au murit?Şi asta doar din vina ta,căţea nenorocită.''mi-a dat o palmă şi m-a împins din calea ei.

Ştii ce?Chiar are dreptate.Ei au murit din vina mea.Sunt o povară,pentru toţi. ''Eşti un eşec!''.Vorbele mamei răsunau încă în capul meu.Am scuturat uşor capul şi am urcat în camera mea.Am căutat valiza şi am început să împachetez.O să îi fac o favoare.O să scape de mine.