Why was I born?

Capitolul 2

După ce m-am asigurat că toți dorm,mi-am luat valiza și am coborât rapid scările.Am încercat să nu fac nici un zgomot.Am ieșit din casă și am început să merg încet spre aeroport.Casa mătușii Helen e la câteva străzi depărtare de avion,deci o să merg pe jos.Mă bucur că am scăpat din casa aia.

După 30 de minute ajung la aeroport.Mă așez la coadă și îmi aștept rândul.O fetiță din față și îmbrățișează strâns mama și începe să plângă când mama ei urcă în avion.Când îmi vine rândul să urc în avion,arunc o privire în urmă.Îmi va lipsi orașul ăsta.Îmi găsesc un loc liber și îmi pun bagajele la locul lor.Mă așez pe locul de la fereastră și îmi scot din poșetă una din cărțile mele preferate,și încep să o citesc."La naiba!"șoptesc.Nu mă pot concentra pe citit.Gândurile mă duc departe de lumea asta.O să trebuiască să caut un liceu nou și un apartament aproape de el.O să trebuiască,de asemenea,să îmi caut și o slujbă.

Gândurile îmi sunt alungate când observ că un băiat înalt,cu ochi verzi și părul șaten,lung și creț se uită la mine și îmi spune ceva.Nu înțeleg și scutur ușor din cap.

"Scuză-mă,ce ai spus?"îl treb.

"Te-am întrebat dacă locul de lângă tine este liber."îmi zâmbește.Are un zâmbet frumos.Și are și gropițe.Ador gropițele.

"Da,este liber."zâmbesc scurt.

Își pune valiza la locul pentru bagaje și se așează lângă mine.Îmi lipesc capul de geam.Oftez iar ideile despre liceu și apartament îmi revin în cap.Tipul cu cârlionți are o carte în mână.Seamănă cu cartea mea.Defapt,e cartea mea.

"Hei,e a mea,dă-mi-o!"spun și întind brațele să îmi recuperez cartea.El își ridică brațele mai sus și continuă să răsfoiască cartea.Urăsc când lumea îmi ia lucrurile.Până să mai apuc să zic ceva,el îmi dă cartea înapoi.Slavă cerului că nu mai trebuie să țip ca să mi-o dea.

"E o carte bună."îmi zâmbește.Nu îi spun nimic și continui să privesc pe geam.

Până să îmi dau seama,suntem deja deasupra norilor.Totul pare minuscul de aici.Asta îmi amintește de Abby,cea mai bună prietenă a mea.

-memories-

"Totul este frumos de sus,Emma."zâmbetul ei era atât de inocent,și ea părea atât de fericită.Faptul că și-a vizitat tatăl după 1 an de când părinții ei au divorțat,pare să o fi făcut fericită.
"Mă bucur că ești fericită,Abby.Chiar mă bucur...Acum,spune-mi,cum a fost să stai o săptămână cu tatăl tău?"
"A fost frumos.Am fost la zoo,am fost la muzeu,am fost la operă..am fost peste tot,Emma.A fost cea mai frumoasă săptămână din viața mea.A fost prima dată când mi-am dorit să nu merg acasă."oftează.
"Oh.."
"Promit că atunci când o să creștem,o să te duc la tata.Și o să zburăm cu avionul.O să fim deasupra norilor."zâmbește și mă trage într-o îmbrățișare.

****

"Emma!Emma trezește-te!"simt mâna mătușii pe umărul meu.Mă întorc cu fața la ea.Ea are lacrimi în ochi.E prima dată după moartea părinților mei când ea chiar plânge.
"C-ce s-a întâmplat?"mă frec la ochi.
"Păi...Abby...a...murit."oftează și închide ochii.Lacrimile îmi curg rapid pe obraji.
"Cum?"încep să țip.Abby era singura persoană care mă iubea cu adevărat.Era singura persoană care mă înțelegea și îmi era aproape.
"A..a suferit un accident de mașină."se șterge la ochi și se ridică de pe patul meu.După ce a ieșit din camera mea,am început să țip și să plâng.

-end memories-

Îmi lipesc capul de geam și mă uit în gol.Prin minte îmi trec toate amintirile cu Abby.Ea a fost acolo după ce părinții mei au murit.Ea a fost singura persoană care mă iubea cu adevărat.Oftez și îmi pun cartea în poșetă.Tipul cu ochi verzi se uită pe geam.Zâmbește apoi se uită în jur.Închid ochii,rugându-mă ca lacrimile să nu-și facă apariția.Încerc să îmi scot din minte amintirile cu părinții mei și Abby.

Pe parcursul drumului,crețul citește o carte.Nu sunt prea atentă la carte.Observ din când în când că îmi aruncă priviri.Mă face să chicotesc,iar el zâmbește larg.

Avionul aterizează.Crețul se ridică și își ia bagajele.

"Mi-a părut bine!" zâmbește și își ia bagajele.

"Și mie." mă ridic și eu,întinzându-mă să-mi iau bagajele.

"Sper să ne mai vedem." spune și pleacă.