Moartea depresiei

Depresia.

-Îmi pare rău .Nu am putut face nimic mai mult.Spune doctorul cu ochii în pământ.Nu avea curaj să o privească în ochi pe fata căruia tocmai i.a spus că și.a pierdut mama.
-Cum poți să pierzi ceva în mai puțin de 3 ore? Lacrimile deja îi mângâiau obrazul .
-În viață vei vedea că poți pierde ceva chiar și într.o secundă.Ii spune doctorul încercând să o înștiințeze.
Karoline se întoarce și pleacă din spital.Nu vroia să fie în locul în care mama ei era moartă și ea considera că era vina ei.
Ajunsă acasă la bunica ei unde va rămâne.
-Nu a fost vina ta scumpo.Încearcă bunica să o liniștească, însă ea nu a răspuns.Privea în gol.
Se ridică brusc și se îndreaptă către viitoarea ei cameră.
Acum totul era nou.Patul, dulapurile, noptierele și simțea că și.a lăsat toate sentimentele în fosta ei cameră.
Se aruncă in pat cu gândurile pline de vinovăție.
Nu a vrut să spună nimănui ce s-a întâmplat în timpul accidentului. A mințit spunând că nu își aduce aminte..
Bunica ei stătea in alt cartier așa că a fost nevoită să se mute din liceul vechi unde oricum nu avea prieteni.
Săptămânile treceau , însă Karoline tot nu prea vorbea .
La școală îi era foarte ciudat.
*Ora de fizică este groaznică și de ce tipul din a 3-a bancă se holbează la mine??!?*
În pauză tipul acela se apropie de ea:
-Karoline Merloks?o întreabă el.
-În persoană.răspunde ea sec.
I se părea un tip ciudat.Nu știa și nici nu dorea să afle cine era.
-Eu sunt Andy Bolk.
-Nu te.am întrebat.Îl atenționează ea.
În următorul moment ceva se schimbă.El zâmbește și își face cunoscute gropițele, iar ochii i se luminează.
Lui Karoline începe să.i bată inima.
-Care este povestea ta?Întrebă el.
-Uite , nu te cunosc și nici nu vreau să o fac .Îi răspunde ea în timp ce își azvârlă carte și caietul de fizică in rucsac și se ridică din bancă.
-Îmi pare rău dacă te.am supărat.Nu asta a fost intenția mea.Îi șoptii el în timp ce ea se ridică furioasă de pe scaun.