Jurnalul unei fete de 14 ani

Capitolul VII

Cei 2 isi luasera la revedere. Mara se gandise toata ziua la el si la aceea imbratisare, asteptand ziua urmatoare.

Insa, dupa putin timp, venisera parintii ei acasa. Pareau foarte suparati. Nici nu intrasera bine in casa, si incepusera sa strige prin toata casa:

-Mara!

-Da, mama..s-a intamplat ceva?-intreaba fata putin speriata.

-Mai ai tupeul sa intrebi daca s-a intamplat ceva?!

Se facu liniste timp de cateva secunde.

-Cum ti-ai permis sa chiulesti astazi de la scoala? -intreba rastit tatal Marei.

Mara tacu si apleca capul in jos...uitand de faptul ca nu merse la scoala din cauza ca, cunoscuse un baiat, dar daca le-ar fi spus asta parintilor ei, ar fi fost si mai urat, asa ca a preferat sa taca si sa inghita.

-Noi mergem la servici, muncim sa-ti fie tie bine, iar tu esti nesimtita? Chiulesti de la scoala? Asa ne recompensezi tu? -spuse mama fetei

-Mara?! Trebuie sa ne sune profesorii pentru ceea ce faci? Nu ai avut nici bunul simt sa vii sa ne spui tu?! Sper sa fie prima si ultima data cand se intampla asa ceva?! S-a inteles?! -exclama tata.

-Da...imi pare rau...va rog sa ma iertati amandoi...promit ca a fost prima si ultima data...imi pare rau ca v-am pus in situatia asta...

-Ei bine, ma bucur ca ai avut macar bunul simt sa-ti ceri scuze, dar tot vei fi pedepsita. Stiu ca, cel mai de pret lucru al tau, este telefonul, deci timp de o saptamana, nu vei mai avea telefon.

-Dar tata...te rog...iarta-ma..dar nu-mi lua telefonul.. Te rog eu mult!

-Imi pare rau, Mara, dar trebuie sa intelegi ca ai gresit!

-Dar am inteles si mi am cerut scuze...

-Nici un dar, vrei sa ti-l iau o luna?!

-Nu, tata...

-Atunci nu mai comenta! Hai! Fa-ti temele!

-Bine...-spuse Mara dezamagita.