Mă tem, dar vino mai aproape
Ascultă-mi respiratia greoaie
Şi prinde-mi firele de păr ce vor să scape,
Revarsă-te asupra mea, tu, rece ploaie.
Priveşte-mă adânc, prin intuneric,
Să văd cum ochii îți sclipesc, prearugator,
Zâmbeşte-mi rătăcit, veneric,
Mângâie-mi buzele acuzator.
Să simt cum se revarsă stele,
Şi cum materia se descompune,
Când imi plimbi degete pe piele,
Şi se topesc pe porii mei, şi spune...
Spune-mi minciuni, şoapte de vis,
Că vreau să te aud printre suflări
Prea bine ştiu că mie aşa mi-e scris,
Să le aud de mii de ori.
Aş vrea să-ti spun... nu le mai cred, dar tac,
Mă las să cad pierdută în minciuna ta,
Şi stiu ca e greşit ce fac...
Fii tu greşeala mea.
Trage-mă mai aproape, să-ti simt fiorii reci,
După un veac de frig, să mă simt caldă iar,
Să vreau să îți şoptesc, dar s-am plămânii seci,
Să fie întuneric, ca-ntrun tainic altar.
Să mă întreb frustrată, oare doar asta fu?
Va fi ca altă dată, şi vei pleca şi tu?
Îmi spun că nu-mi mai pasă, şi de o fi aşa,
E prea târziu si noapte, ca să mai fac ceva.
Înfige-ți degetele reci,
În carnea mea fierbinte,
Ți-am spus ca nu-mi mai pasă, deci... Sunt de prisos cuvinte...
Priveşte-mă din nou adânc,
Până ce tensiunea e palpabila,
Ridică-mă, coboară-mă încet,
Şi apoi fă-mă să mă simt
Imponderabilă...
