💚❤️Organizare💙🧡

57 2 0
                                    

❤️Fondatorii dețin un număr egal de categorii.

🖤Categoria „Critici” este deținută de ambii fondatori”

🧡Doar fondatorul care deține o categorie poate decide dacă un membru intră sau nu în categoria respectiva.

💛După ce o categorie atinge numărul maxim de membrii (6), fondatorii hotărăsc care dintre membrii este cel mai bun, iar acela va ajunge șef de categorie.

🖤Excepție face categoria „Critici”. Acolo se pot înscrie doar 4 membrii, pentru că noi, fondatorii, deja facem parte din aceasta. Fondatorii nu pot fi și șefi de categorie.

💚Rolul șefului de categorie este sa administreze categoria lui din toate punctele de vedere:

-aspect
-împărțirea comenzilor de tipul "oricine este bun"
-să raporteze orice fel de problema
-să propună ca un anumit membru să fie dat afară, dar doar cu argumente
-să-i lămurească pe „clienții” categoriilor lor care au niște nelămuriri.

Toate modificările se vor face doar cu acordul fondatorilor!

💙Va exista o administrație a grupului. Aceasta va fi alcătuită din cei doi fondatori și toți membrii grupului. Rolul acesteia este de a lua decizii cu privire la grup, la personal și asa mai departe, și să se ocupe de aspectul grupului.

❤️Înscrieri❤️Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum