Louis adopt me?!

1. De ce pe mine?

   Ma aflu in camera mea mica, pe care o impart inca cu 5 copii din orfelinat. Ei nefiind in camera mi-am scos chitara mea veche de sub pat si am inceput sa cant la ea. Stiu sa cant la chitara de la 9 ani. Am avut multe probleme aici din cauza asta. Dar am trecut peste asta gandinduma ca nu mai am mult si cineva o sa ma ia acasa. Dar gandul asta a palit incet incet. Nimeni nu ma adoptat pe mine. Toate persoanele vedeau ceva in colegii mei, in familia mea, dar in mine nu a vazut nimeni nimic. Acum nu are cine sa ma mai adopte. Sunt  aproape majora, si nimeni nu vrea in casa adolesceni, sau aproape majori. Ei cauta numai copii de 0-10 ani.

    De fiecare data cand auzeam sau vedeam ca un copil este adoptat ma intristam. Dar era si mai rau atunci cand veneau sa-si ia ramas bun de la mine, iar apoi se laudau ca ei au fost adoptati si eu nu. Atunci mi se rupea inima.

   Acum am ramas fara pic de speranta in mine. Peste 5 luni este ziua mea, asa ca va trebui sa plec de aici. O sa stau pe strazi. Pana atunci stau in camera mea cantand la chitara mea veche si cu jurnalul meu in care imi scriu si cele mai negre ganduri.

  

   Louis pov.

         Ma plimb prin orfelinat de aproape o ora. Le impart copiilor loviti de soarta cate o ceocolata. Mi se rupe inima cand ii vad. As vrea sa-i ajut cumva, dar nu pot. Nu am venit astazi doar ca sa impart ceocolata, ci ca sa salvez un copil de orice varsta.

        Era sa ma decid sa adopt un baiat cam de 14 ani, dar am auzit din spatele unei usi de lemn vechi, sunetul unei chitare. Am deschis usa incet ca sa vad cine canta. Era o fata de aproximativ 17 ani, parul castaniu, si cu o voce de aur.

        Intru in camera cu grija, ca sa nu fac vreun sunet, ma apropii in liniste, si o studiez pe fata acesta minunata. In scurt timp terminase de cantat, si am inceput sa o aplaud.

             - Ma-i speriat. Credeam cas cei de la orfelinat. Ca au venit sa-mi ia chitara dinnou.

            - Nu stai linistita. Sunt Louis. Am venit sa Adopt si eu pe cineva.

           - Ow... imi raspunse trista, si lasa capul in pamant.

           - Tu cum te numesti?

          - Elisabeth. Dar toti imi spul Els sau Bella.

         - Incantat de cunostinta Els. De cat timp sti sa canti la chitara?

         - De la 9 ani. De ce?

         - Fiindca canti super. Esti talentata.

         - Mersii.

         - Ai zis ca sti sa canti de la 9 ani. Nu?

         - Da, de ce?

        - Tu acum cati ani ai?

        - 17 implinesc imediat 18.

        - Ce tare.

        - Dar...

       Nu am mai lasato sa spuna nimic ca am iesit pe usa, si am fugit spre directiun. Am intrat inauntru fara a mai bate la usa.

        - Ma scuzati ca dau busna, dar vreau sa adopt o fata.

       - Desigur. Stati sa iau actele si incepem.

             Am asteptat sa-si scoata dintr-un dulapior actele necesare, un pix si sa se aseze inapoi pe scaun.

         - Va rog stati jos.

         -  Bine. Multumesc.

         -  Deci, pe cine ati vrea sa adoptati?

        -  Pe fata numita Elisabeth.

       - Avem vreo 6 fete numite asa. Stiti cumva camera sau ceva despre ea care sa ma ajute sa o gasesc?

          - Aaaa... A da! Stiu ca are o chitara pe care atunci cand o auziti ca canta la ea, io loati. ii spun doamnei, cu dispret.

          - Gata stiu. Andreea!!

         - Da doamna.

        - Dute si ajuto pe Es sa-si faca bagajele, cat timp termin eu cu domnul.

       - Am inteles doamna. Ma duc acum.

    Els pov.

     Inca sunt in camera mea cantand la chitara si gandinduma la ce s-a intamplat mai devreme. Am fost trasa din gandurile mele atunci cand o ingrijitoare de la orfelinat a venit sa-mi spuna sa-mi fac bagajele, caci astazi plec.

      - Dar unde plec.

     - Ai sa vezi.

    - Dar stiiam ca ma dati afara cand implinesc 18 ani nu acum.

    - A zis cineva ceva ca te dam afara?

   - Atunci?

   - Ce nu intelegi din << Ai sa vezi!>>. Acum hai fati bagajele. Si schimbate. Coboara in 10. Atata ai la dispozitie.

    - Bine.

      Dupa de ingrijitoarea a iesit, miam facut repede bagajele, si miam loat hainele pe care mi lea adus o doamna anul trecut de ziua mea. Apoi m-am pieptanat, si am coborat jos, ca sa vad ca Louis era cel care ma astepta cu zambetul pe buze.

     - Hey.

     - Hey!

     - Mergem?

     - Unde?

     - Acasa.

     - Poftim!? Adica astazi este ziua?

     - Da. Haide.

     - Bine. La revedere.

      -  Pa draga.

   Lam urmat pe Louis pana la masina lui. Dupa ce mia pus bagajul in porbagaj, am plecat spre casa. Drumul era linistit, fara ca unul din noi sa spuna ceva, pana ce am spart eu gheata.

         - Multumesc.

        - Pentru ce?

     - Pentru ca mai adoptat si pentru ca ai dat un rost vietii mele. Nam cum sa-ti multumesc indeajuns, pentru ce ai facut.

        - Nu trebuie. Eu team adoptat din cauza ca eu am o trupa. Noi santem deabea la inceput de drum. Colegii mei sunt Harry un baiat cret cu ochii verzi, Niall un baiat blond cu ochii albastri.

         - Ca si tine. Adica culoarea ochilor.

        - Exact. Zaun un baiat cu parul saten si ochii caprui si Liam un baiat cu parul castaniu si ochii caprui.

         - Abia astept sa-i cunosc pe toti.

        - Si ei pe tine. Poti fi sigura de asta.

        - Louis.

        - Da?

        - Pot sa te intreb ceva?

       - Orice scumpo.

       - De ce mai ales pe mine dintre toti copii de acolo?

      - Fiindca am vazut ceva la tine, ceva ce nu vezi la multa lume. Iar atunci cand am aflat ca esti aproape majora, am vrut sa fii sora mea. Si sa vii sa locuiesti cu noi toti.

       Miam aplecat capul, fiindca inrosisem, si nu vroiam sa vada. Dar cred ca a observat, fiinda a inceput sa rada.