Lacrimile unui esec

Focul singuratatii

Katherine e  desteapta.

Katherine e cuminte.

Katherine e calma.

Katherine e iubitoare.

Katherine e onesta.

Katherine e o copila.

Katherine e tacuta.

Katherine e trista.

Katherine e singura, iar singuratatea o nimiceste.

Katherine e asa acum, dar oare va mai fi asa in viitor? Oare Katherine va simti din nou fericirea, sau se va afunda mai mult in haul fricii? Va ramane ea oare doar un copil, sau va invata pe propria piele cat de cruda e viata? Va intelege oare ce e aceea iubirea, sau se va pierde in labirintul indiferentei umane, si nu va reusi niciodata a ajunga la ea?

Acum ceva timp era fericita. Avea o prietena, si tinea la ea, doar ca acea tanara incepea sa devina din ce in ce mai rece, atunci cand i-se puneau in brate sentimentele cele mai profunde ale protagonistei.

Katherine a gresit crezand in ea, dar nu putea sa dea inapoi acum. Daca nu ar fi crezut ar fi fost singura, iar singuratatea doare.

Te doare atunci cand vrei sa intinzi mana si nu ai pe a cui sa o prinzi.

Te doare atunci cand te simti a fi doar un om, fara inportanta, in ochii celorlalti, cand tu te atasezi iremediabil de ei.

Te doare atunci cand esti singur, in mijlocul unei multimi de oameni ce pretind ca iti  doresc doar binele.

Josephine purta acest rol: rolul razei de lumina in intuneric, rolul oazei cu apa in mijlocul desertului, rolul omului bun printre cei cruzi.
Dar totusi, dupa ceva timp raza a devenit doar o halucinatie sfasietoare, apa oazei s-a otravit, iar omul bun s-a dovedit a fi sub mrejele raului.

Nimic nu e la fel, acum cand in sfarsit sufletul ei tulbure s-a lipezit, iar pentru prima data a ales sa puna mana pe fraiele vietii. Josephine ii facea rau, de asta trebuia sa o tina departe de inima ei.

Dar oare cum sa iti scoti din suflet un om la care ai tinut din primele momente?  Doar timpul a deteriorat aceasta iubire de aproape, si cand in sfarsit hotararea e luata, atat de Katherine cat si de Josephine, cine va ramane sa sufere in urma acestui lucru?

Josephine parea bine, dupa mult timp in care nu s-au mai vazut. Azi trecea pe laga vechea sa prietena si o saluta de parca nimic rau nu s-ar fi intamplat, ca apoi sa uite imediat de existenta celei ce tinuse la ea si sa se bucure de moment.

Katherine o privea. Ochii sai erau goi. Initial simtise fericire, dar asta nu tinu mult. Imediat dupa ochii i s-au umezit, iar toata fericirea s-a scurs prin gaura lasata in inima sa, de cea pe care o numise prietena.

Katherine inainta. Se aseza in careul clasei sale. Nu fu capabila sa inteleaga vorbele nimanui. Era doar ea, intr-o mare de oameni. Era singura, chiar daca abia de avea loc sa respire printre cei aproape noua sute de elevi inghesuiti pe terenul scolii.

Katherine nu exista pentru nimeni in acel moment. Colegii faceau abstractie de ea, iar restul, ei bine restul nu o cunosteau, si nici ea nu ar fi avut curaj sa le atraga atentia asupra ei.

Copila se simtea vinovata. Nu facuse nimic rau, doar ca... Ii parea rau. Pierduse o prietena, sau mai bine spus, Josephine o pierduse pe ea din cauza ignorantei sale. Totusi Katherine suferea, in timp ce Josephine radea si se bucura de frumusetea unei parti din haosul  pamantean.

Protagonista noastra simti cum ceva se aprinde in sufletul ei, aceea fu dorinta. Dorinta era puternica, si poate ca ar fi inpins-o pe saracs copila sa ii dea ascultare. Dorinta ii poruncea sa faca mai mult decat sa ierte, ii spunea sa implore dupa ceea ce pierduse de la cea ce initiase acum patru ani o prietenie ce parea ca va fi eterna.

Acum limpezimea din sufletul Katherinei deveni mai repede decat ar fi trebuit doar o amintire sumbra.

Acum focul singurataii ardea in sufletul ei, iar dorinta incerca sa o manipuleze spre a calca din ce in ce mai stramb.