Salut numele meu este Barclay Blake m-am născut în Blackburn, Anglia la data de 24 august 1987. Tatăl meu a fost căpitan de vas iar cel mai mult timp îl petreceam împreună cu mama care avea grija de casa. Erau niște oameni extraordinari care mi-au oferit tot ce aveam nevoie. M-au iubit și mi-au oferit cea mai buna educație, aveam cu ei cea mai strânsă legătură. Însă într-o zi când ne indreptam spre casa intorcandu-ne dintr-o vacanta am avut ghinionul de ai pierde, atunci aveam doar 16 ani, amândoi stingandu-se din viața chiar sub ochii mei, mașina în care ne aflam fiind practic strivita de un tren căruia nu îi funcționau farurile. În acea mașină mă aflam și eu însă am scăpat, nici eu nu știu cum, deoarece m-am trezit direct pe patul de spital fără nici o zgarietura. Medicii mi-au spus ca am fost gasit așezat sub un stejar inconștient, dar eu îmi aduceam aminte decât de o bubuitura puternica după care nu îmi mai aduc aminte nimic. Când trec acum peste acea cale ferata Îmi apare în fata fiecare secvență și mă cuprind fiori prin tot corpul. Încep să îmi aduc aminte de ei și Îmi mai curg câteodată lacrimile, încerc să îmi adun câteodată aceste gânduri și sa trec peste acest sentiment însă parca nu vor sa mă lase. A fost foarte greu sa trec peste aceste momente și sa mă descurc singur de la 16 ani fiindcă banii care mai rămăseseră în casa se cheltuiau repede, astfel mi-am dat seama ca nu o sa mă mai descurc așa că m-am angajat ca paznic la un azil de bătrâni pe timp de noapte iar ziua Îmi continuam liceul. După câțiva ani mi-am găsit și o prietena care mă susținea în tot ce făceam și care mă iubea, având în gând să trăim împreună pentru totdeauna. Astăzi seara vremea era foarte liniștită vântul bătea încet și luna plina lumina spre cabina mea. Acum trei ani terminasem liceul și Îmi doream să strâng câțiva bani pentru a merge la o facultate. Noaptea a trecut foarte repede și deja a început sa se lumineze, nu s-a petrecut nici un eveniment ciudat așa că îmi făceam bagajul și mă pregăteam sa schimb tura. Tocmai ieșisem din tura de noapte de și mă urcam grăbit în mașina pentru a ajunge cât mai repede acasă . Mă aflam la intersecția străzilor Paul's Ave și Feliden St mergeam destul de ușor cu mașină aveam undeva pe la 50 km/ora iar muzica se auzea calm în difuzoare, soarele imi bătea puternic în geam așa că mi-am așezat ochelarii pe ochi. Era o zi frumoasa de vara și chiar mă gândeam că aș putea să ies cu prietenii la un grătar și sa nu ratez o așa zi. Mașina era un Ford din '94 dar care încă arata bine l-am cumpărat când am împlinit 18 ani de la un târg de mașini pentru ca nu se știe când ai nevoie de o mașină. Volanul a început să vibreze dintr-odată și nu îmi dădeam seama de ce pentru ca mașină nu îmi făcuse probleme pana acum. M-am gândit că deja are o vârstă și ca e ceva normal sau poate e un semn. Telefonul a început să sune însă nu știam unde se afla, în jurul meu mașinile nu se opreau din claxonat,cred ca se crease un ambuteiaj fiindcă eram doar o mica bucatica în acea mare de mașini. Spiritele începuseră sa se agite iar afară se auzeau țipete. Creierul meu o luase razna de la toate acele zgomote asurzitoare din jurul meu, atunci am simți ceva foarte straniu de parca o mana ar încerca să mă sugrume era foarte ciudat, când mi-am pus mâinile pe gat îl simteam foarte încordat și respiram din ce în ce mai greu . Mașinile au început sa circule rapid, speriat am ridicat capul pentru a preveni un accident însă în acel moment pe parbrizul mașinii scria cu sânge ''Vin-o la noi! ''. Nu puteam sa imi dau seama ce se întâmplă,speriat mi-am frecat ochii și mi-am scuturat capul apoi mesajul dispuse. Am pus mâinile pe volan însă un sunet foarte strident de frână se auzi din stânga mea, mi-am întors capul și am văzut cum o mașină se apropia cu viteza de mine. Din instinct mi-am pus mâinile în fata pentru a mă ferii însă sunetul era din ce în ce mai strident și masina o lovi pe a mea simțind o durere în tot corpul. Mașina se rostogolii cu mine de câteva ori după care căzu desfigurata l-a pământ. În acel moment nu mai puteam vedea nimic simțeam doar cum îmi exploda capul și nu mai puteam sa mă mișc. După scurt timp am început să aud sunetul sirenelor de salvare după care nu am mai simțit și nu am mai auzit nimic. În ambulanta medicii făceau încercări disperate de a mă resurscita iar atunci durerea își făcuse din nou apariția, simțeam o durere enorma de parca fiecare os din corpul meu sar fi rupt. După ce m-au așezat pe patul de spital durerea a început să se diminueze și auzeam cum cineva se rugam lângă mine sa mă trezesc. Doctorul de serviciu Îmi injecta în mana ceva însă nu puteam vedea nimic auzisem doar ca ii spunea cuiva din jurul lui ca dacă nici ăsta nu funcționează nu mai știe ce să facă și după aproximativ 3 minute am început să văd. Eram foarte fericit mă simțeam extraordinar mă gândeam chiar sa cobor din pat însă nu știu de ce dar nu am făcut acest lucru. Imaginea era impecabila vedeam mai clar ca niciodată nimic nu mai era în ceata. Mă simțeam extraordinar orice durere dispăru parca eram o alta persoana. Am dat sa mă ridic intr-un final sa ii mulțumesc doctorului ca Îmi salvare viață însă corpul meu parca era amortit. Am crezut ca e un efect normal după un asemenea accident așa că am rămas întins pe pat. Femeia de lângă mine plângea tot mai aprig rugându-se la Dumnezeu sa o ierte și sa mă trezesc. Am încercat să îi spun sa stea liniștită ca sunt bine și ca o iert însă vocea mea nu putea fi auzită am crezut ca și ăsta e un lucru normal așa că am decis sa mă odihnesc! Stăteam întins pe pat și mă gândeam cum s-a transformat o așa zi frumoasa intr-una plina de dezastre, mă gândeam atunci ca nu am asigurare la mașină și la ce a spus doctorul când mi-a injectat acea substanță, oare era așa de grav oare nu o sa mai pot merge niciodată? Pe loc m-au apucat o serie de spasme care au facut-o pe femeia de lângă mine sa izbucnească și mai tare în plâns. După ce s-a terminat tot doctorul l-a consultat pe asistentul lui spunandu-i:
