Forțele Răului Absolut

Capitolul 2

Mai cu visul pe care nu mi-l puteam aminti,mai cu baiatul pe care nu se putea sa-l fi vazut,era clar ca avusesem naluciri.Pana nu-mi raspundeam macar la una dintre intrebarile ce-mi vuiau prin minte,era exclus sa ma concentrez la testul meu de spaniola.Asa ca am sunat-o pe matusa Lauren.Cand am dat de voice mail-ul ei, am spus ca o sa-i telefonez la pranz.Eram pe la jumatatea drumului catre dulapul prietenei mele Kari,cand m-a sunat matusa pe mine.

-Am locuit vreodata intr-o casa cu pivnita? am intrebat-o.

-Buna dimineata si tie.

-Scuze.Am visat asta si ma da peste cap

I-am povestit franturile pe care mi le puteam aminti.

-Ah,trebuie sa fi fost casa veche din Allentown.Erai doar un tanc.Nu ma mira ca nu-ti amintesti.

-Mersi.M-a cam...

-Te-a cam dat peste cap,cred si eu.Trebuie sa fi fost o ciudatenie de cosmar.

-Ceva despre un mostru care traia in pivnita.Foarte cliche.Mi-e rusine de mine.

-Monstru?Ce..?

Difuzorul statiei ii taie vorba,o voce subtirica spunand: „Dr. Fellows,sunteti rugata sa va prezentati la postul 3B”

-Asta-i pentru tine,am spus eu.

Poate s-astepte.E totul in ordine,Chloe? Dupa voce pari intoarsa.

-Nu,doar ca..imaginatia mi-a luat-o razna azi.L-am bagat in sperieti pe Milos azi-dimineata,crezand  ca am vazut un baiat tasnind in fata taxiului.

-Ce?

-Nu era nici un baiat.Doar in capul meu,adica.

Am vazut-o pe Kari la dulapul ei si i-am facut cu mana apoi am spus: O sa sune clopotelul, asa ca..

-Vin sa te iau dupa scoala.Un ceai de lux la Crowne.Vorbim.

A inchis inainte sa pot protesta.Am scuturat din cap si-am alergat s-o prind pe Kari din urma.

Scoala.N-am mare lucru de spus despre asta.Lumea crede ca scolile de arta trebuie sa fie diferite,cu toata energia aia creatoare clocotind si clasele pline de copii fericiti,chiar si gothicii fiind atat de aproape de fericire cat le-o ingaduie sufletele lor torturate.Isi  inchipuie ca-m scolile de arta trebuie sa fie mai putina presiune de grup si agresiune.La urma urmelor,majoritatea copiilor de aici sunt cei care erau agresati in alte scoli.

E adevarat ca lucrurile astea nu stau chiar asa de rau la Liceul A.R Gurney,dar cand pui laolalta niste copii,indiferent cat de asemanatori par,se traseaza imediat granite.Se formeaza gasti.Si-n loc de mascarici,excentrici si nesemnificativi,ai artisti,muzicieni si actori.

Ca eleva la teatru,eram pusa in gramada cu actorii,la care talentul parea sa conteze mai putin decat infatisarea,tinuta si abilitatea verbala.Dupa mine nu se intorceau capete si obtineam un zero rotund la celelante doua.Pe scara popularitatii, ma situam la un perfect mediocru 5.Genul de fata depsre care nimeni  n-are o parere  cine stie ce.

Dar dintodeauna imi dorisem sa fiu la scoala de arta si era grozav,asa cum imi inchipuisem.Mai mult chiar,tata imi promisese ca pot ramane pana la absolvire,de oricate ori ne-am mai fi mutat.Asta inseamna ca,pentru prima oara in viata mea,nu aveam sa mai fiu „colega noua”.Am inceput studiile la A.R. Gurney ca boboc,la fel ca toti ceilalti.Exact ca un copil normal.In sfarsit.

In ziua aceea,totusi,nu ma simteam normala.Toata dimineata m-am gandit la baiatul de pe strada.Am gasit o multime de explicatii logice.Ma uitasem la cutia lui de mancare,asa ca ma inselasem in privinta directiei in care fugise.El sarise intr-o masina care-l astepta la bordura.Sau cotise in ultima secunda si se topise in multime.Parea foarte firesc.Si-atunci de ce ma mai obseda?