Să te îndrăgostești este perfect normal, dar ce vei face când realizezi că începi să simți asta pentru cel care ar trebui să-ți fie fiu? Ce variante îți mai rămân?
Rhea Dixon are 24 de ani și o viață dificilă datorită părinților alcoolici...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am trăit toată viața pe premisa "Viața bate filmul" și situația actuală nu mă face să regret asta său să-mi reconstitui părerile. Fiecare lovitură, fiecare pumn în stomac primit din neant m-a făcut să fiu mai puternică și mai sigură pe mine, și deși la început nu a fost atât de ușor, treptat am început să primesc aceste lovituri cu zâmbetul pe față și să merg mai departe. Pentru că asta sunt eu, niciodată prea ușor de doborât și în niciun caz imposibil de manipulat. Mama se pricepe cel mai bine la asta. Aș zice că a făcut asta pentru mine, pentru a-mi oferi o viață mai bună, lipsită de grija banilor și de ce va fi mâine. Viața pe care ea și tatăl meu nu au reușit să mi-o ofere, nu că ar fi încercat prea mult. În realitate, cu toții știm că a ales asta pentru mine crezând că așa va fi mai bine pentru ea și pentru tatăl meu. Nicidecum pentru mine. Aș fi putut refuza, și deși am încercat să o dau la întors când mi-a pomenit prima dată despre asta, m-am lăsat păgubașă. Știam că se va încheia în favoarea ei, doar era ideea mamei mele. Orice aș fi zis, nimic nu ar fi făcut-o să se răzgândească. Nimic nu era mai presus de ea și de bunăstarea ei. Nici măcar fericirea propriei sale fiice.
— Rhea, dragă, grăbește-te dacă nu vrei să-i faci o părere proastă despre tine din prima. Ce va crede despre mine? Despre tatăl tău? Că ți-am dat o educație proastă? Să nu încerci să ne faci de râs în fața lor, nu trebuie să-ți repet avantajele pe care le ai dacă îi vei fi soție. Ți-am spus că trebuia să te îmbraci în rochia aia roșie de la mătușa Matilda, în asta arăți prea palidă, parcă stai să leșini. Of, fir-ar, e deja prea târziu, hai odată! strigă la mine și iese val-vârtej din cameră, lăsându-mă să termin de făcut bagajul în liniște. Deja am pierdut numărul de câte ori a țipat la mine în dimineața asta. Și de fiecare dată pe același subiect. În seara asta îl voi cunoaște pentru prima dată pe domnul Garron, viitorul meu soț.
Am 24 de ani și totuși merit să fiu privită și huiduită de un oraș întreg pentru că îmi las mama să mă calce în halul ăsta în picioare. Pare că nu am niciun cuvânt de spus în fața ei, însă în realitate caut doar pacea de mult pierdută în această familie. O ceartă între mine și mama nu va face bine nimănui. Nu sunt părinții perfecți, iar eu sunt pe departe de a fi fiica perfectă, însă trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem nu? I-am respectat toată viața și voi continua în acest fel. E mai simplu așa.
— Mașina sosește în câteva minute, îi aud vocea tatei când intru în bucătărie, târând roțile blocate ale trolerului vechi pe gresia curățată ieri. Ce se va alege de casa copilăriei mele după plecarea mea?
Îi zâmbesc drept răspuns și nu știu dacă am zâmbit mai fals de atât vreodată. Nu pot să zic că sunt nerăbdătoare să plec de acasă, să intru într-o familie precum cea a domnului Garron, însă o perioadă în care voi sta departe de părinții mei îmi va prinde bine atât mie, cât și lor. Nu-mi place să recunosc asta, dar relația dintre noi numai una ca de la părinți la copil nu este.
