Îmi tremură stiloul în mână și pe foaia
Pe care-am încercat să îți aștern făptura,
Dar în zadar eu ți-am aprins văpaia
Printre cuvinte ce își pierd structura.
În cameră se face o beznă orbitoare
Iar tu mi te arăți precum o lună clară
Și-n juru-ți se ivește o stea căzătoare
Ademenind blestemul numai odinioară.
Într-un final vom dispărea în umbră
Și nu va mai conta rangul ce-l iubești,
Căci palatele sau banii fără măsură
Nu te vor face veșnic să trăiești.
Cu dragostea degeaba m-ai atins.
Dorind putere, singură te-ai stins.
