Ice Sau cum stelele și-au pierdut viața

3.

9 decembrie

     Am fost împreună încă de atunci. Când nu știam cine dracu suntem sau ce vrem de la viața asta. Ne dăruiam sufletul si ne împreunam mâinile legate cu iederă, ale mele sângerânde, dar nu îmi păsa. Plângeai, iar lacrimile tale mă sfărmau, făcându-mă bucățele de fiecare dată. Îmi povesteai visele șoptite si le sfințeam de fiecare dată cu răsărit de soare. Am fost acolo când ea te-a strivit și ți-am fost a treia lumină. Ți-am păstrat toate amintirile într-un colțișor din mintea mea și mă rugam cerului învolburat să mă respiri în iadul tău roșu numit țigară.

       Nu știu dacă ai facut-o. 

     Te-am mințit de am înghețat apele, dar nu voiam să te oprești. Nu voiam să îmi dai drumul la mână, căci, fără tine, nu aș fi învățat să pictez mozaicuri și să vad liniștea în culori. Mă strâgeai tare în brațe și mă protejai de haosul de afară. Când mă apropiai de pieptul tau simțeam cum inima-ți plusează fiori și auzeam cum inhalai șoapte. Amândoi respiaram dorințe și mă simțeam la adăpost când îmi culegeai stele din par. Închideam ochii si ne transpuneam într-un abis translucid. Și atunci începeai să îmi povestești. Îți simțeam ritmul vocii și cum pieptul îți vibra când articulai cuvintele. Te-aș fi ascultat la nesfârșit. Voiam să mă dizolv în tine fără să simt durere.

     Acum aripile noastre zboară invers, iar amintirile noastre au devenit niste desene uitate pe un perete. 

     Poate dacă mâinile noastre încă ar fi împreună, m-ai strânge laolaltă și aș putea să simt ceva...