Ce este suferința?Ce este fericirea?
Mi-am pus aceste două întrebări încă de când mă știu. Ce înseamnă aceste două cuvinte? Tot ce am învățat până acum despre ele e că sunt două sentimente și că atunci când le simt, mă distrug, mă rup în mii de bucățele sau mă fac să plutesc, să mă simt în al nouălea cer. Din tot ce am experimentat în viața mea, aceste două sentimente sunt cele mai puternice. Și chestia nasoală e că sunt în antiteză.
Dacă sunt fericită atunci simt cea mai mare fericire din lume, suferința, durerea sau tristețea nici măcar nu se află în vocabularul meu în acele clipe...dar apoi, urmează partea urâtă. Atunci când sufăr, asta e tot ce simt. Durerea și tristețea își infig colții în trupul și sufletul meu și nu mă slăbesc nicio clipă, nu lasă nici măcar o rază de lumină să pătrundă înăuntru, nimic.
Pentru mine lucrurile sunt alb sau negru.
Nu există cale de mijloc.
Nu există nimic care să mă ajute.
Nu pot să fac nimic altceva decât să trăiesc din plin fericirea și să sper că voi supraviețuii suferinței.Copertă realizată de mikayla4d❤
CITEȘTI
Între viață și moarte#Maxfild Junior Vol I
RomanceHailey Maxfild e o petrecăreață în toate sensurile cuvântului. Cu o personalitate puternică, un spirit artistic excepțional și o viziune aparte despre lume, Hailey nu trece neobservată prin viață. Felul ei de a fi e atât de atrăgător pentru toți cei...